Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Effenberg nu-l încurajează pe Kroos să revină la naţionala Germaniei pentru EURO 2024

digisport.ro
euro 2024

Fostul internaţional german Stefan Effenberg spune că nu-i recomandă lui Toni Kroos să revină la naţionala Germaniei după ce şi-a anunţat retragerea în 2021, scrie DPA

Mijlocaşul lui Real Madrid a renunţat la cariera internaţională după EURO 2021, dar se speculează că ar putea reveni în iunie 2024 pentru turneul final european ce va avea loc în ţara sa, potrivit Agerpres.

Selecţionerul Julian Nagelsmann a recunoscut că va avea discuţii în acest sens cu Kroos (33 ani).

"Dacă ratezi un turneu ca acesta la o vârstă mai înaintată, s-ar putea să mai joci unul sau două sezoane la clubul tău. În plan sportiv, cu siguranţă ar ajuta echipa imediat şi ar oferi stabilitate, fără îndoială. Toni a evoluat la un nivel extrem de înalt ani de zile şi încă o face pentru Real Madrid. El poate strica însă ceea ce a realizat pentru fotbalul german de-a lungul timpului dacă lucrurile nu vor merge bine pentru Germania pe teren propriu", a spus Effenberg.

Anul trecut, Tony Kroos spunea că nu regretă niciun moment hotărârea de a se retrage din selecţionata Germaniei după EURO 2020.

"Nu a există niciodată un moment în care să mă îndoiesc de decizia mea conştientă de a mă retrage", declara Kroos.

El adăuga că retragerea sa din Mannschaft a venit după o lungă perioadă de reflecţie.

"Mă gândisem deja să mă retrag după Cupa Mondială din 2018 şi am avut multe discuţii cu Jogi Loew (selecţionerul de atunci al Germaniei)", a spus atunci Kroos, campion mondial în 2014 cu naţionala ţării sale, pentru care a disputat în total 106 meciuri, ultimul dintre ele împotriva Angliei, în optimile de finală ale EURO 2020.

Mijlocaşul german a câştigat de cinci ori trofeul Ligii Campionilor (2013 - cu Bayern Munchen, 2016, 2017, 2018 şi 2022 - cu Real Madrid).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.