Efort financiar masiv: Rusia investește 2% din PIB în personal militar pentru războiul din Ucraina

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 10-07-2025 22:26

Actualizat: 11-07-2025 01:26

Article thumbnail

Sursă foto: WSJ

Rusia a cheltuit aproape două trilioane de ruble (25,68 miliarde de dolari) în prima jumătate a anului 2025 pentru recrutarea de personal militar pentru campania sa în Ucraina, a relatat joi portalul independent Re: Russia, citat de EFE.

Completarea trupelor de pe linia frontului cu personal nou a fost posibilă datorită cheltuielilor imense ale Rusiei pentru bonificaţiile acordate la semnarea contractelor cu armata, în care Rusia a investit până la 25,674 miliarde de dolari până în acest an, conform raportului citat.

Această cifră este dublă faţă de estimările făcute de aceeaşi platformă pentru perioada iulie 2023 - iunie 2024.

Documentul publicat afirmă că principalul factor din spatele creşterii cheltuielilor a fost numărul mare de decese şi, în consecinţă, nevoia de noi voluntari.

Plata medie în cele 12 regiuni cu cele mai mari rate de recrutare a noilor soldaţi este de 2,7 milioane de ruble (aproximativ 30.000 de dolari).

La această plată iniţială se adaugă salariul lunar şi plăţile către familiile soldaţilor decedaţi şi răniţi.

Autorii raportului notează că, în aceste şase luni, autorităţile au recrutat aproape 200.000 de soldaţi.

În cazul menţinerii acestui ritm de cheltuieli, anul se va încheia cu cheltuieli de patru trilioane ruble (51,348 miliarde de dolari) investite în personal militar, ceea ce reprezintă 2% din PIB sau 9,5% din cheltuielile bugetului federal pentru 2025.

Publicaţia financiară Kommersant a relatat în urmă că o zi că, în trei ani, Rusia a naţionalizat active private în valoare de aproximativ 50 de miliarde de dolari, reprezentând tot 2% din PIB.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri