Toate activităţile pentru organizarea alegerilor prezidenţiale sunt în grafic şi au fost realizate potrivit calendarului aprobat de Guvern, a transmis sâmbătă conducerea Autorităţii Electorale Permanente, la întâlnirea cu observatorii internaţionali care au fost acreditaţi în vederea observării scrutinului prezidenţial din acest an.
''În vederea asigurării transparenţei activităţilor specifice desfăşurării proceselor electorale şi a informării corecte cu privire la respectarea standardelor europene şi internaţionale în materie electorală, Autoritatea Electorală Permanentă organizează Programul electoral de observare a alegerilor pentru preşedintele României din data de 24 noiembrie 2024. În acest sens, sâmbătă, preşedintele AEP, Toni Greblă, vicepreşedintele Autorităţii, Zsombor Vajda, şi reprezentanţii principalelor direcţii cu atribuţii în organizarea proceselor electorale de la nivelul AEP s-au întâlnit cu observatorii internaţionali care au fost acreditaţi în vederea observării alegerilor pentru preşedintele României din acest an'', se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.
Cu această ocazie, conducerea AEP a prezentat bunele practici în materie electorală dezvoltate de România, arătând că toate activităţile pentru organizarea alegerilor prezidenţiale sunt în grafic şi au fost realizate potrivit calendarului aprobat de Guvern.
Totodată, preşedintele AEP a precizat că vizita observatorilor internaţionali contribuie la facilitarea schimburilor de experienţă la nivel internaţional şi la promovarea valorilor şi principiilor democratice, menţionând că acestea vor sta la baza elaborării, cu ajutorul experţilor europeni şi internaţionali în materie electorală, a unui viitor Cod electoral.
"Democraţia are la bază, în primul rând, încrederea cetăţenilor în procesele electorale, iar această încredere poate fi câştigată doar prin organizarea unor alegeri libere şi corecte. Misiunea Autorităţii Electorale Permanente este aceea de a organiza alegerile în cele mai bune condiţii, astfel încât alegătorii să aibă certitudinea că sistemul electoral românesc este unul sigur, corect şi transparent, în acord cu exigenţele standardelor europene şi internaţionale în materie", a declarat preşedintele AEP, Toni Greblă, potrivit comunicatului.
Printre cei aproximativ 90 de participanţi la Programul electoral de observare a alegerilor pentru preşedintele României, organizat de Autoritatea Electorală Permanentă în perioada 22 - 25 noiembrie, se numără şi alte organizaţii internaţionale partenere, alături de care AEP promovează valorile democratice în întreaga lume, precum IFES Europa (Fundaţia Internaţională pentru Sisteme Electorale) şi Fundaţia Swiss Democracy, precizează sursa citată.
Vizita observatorilor internaţionali are rolul de a facilita schimburile de experienţă cu specialişti din instituţii omoloage, precum şi cu reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale care activează în domeniul electoral, respectiv de a promova bunele practici în materie electorală dezvoltate de România şi de a asigura schimburile de experienţă la nivel internaţional.
Totodată, la Programul de observare a alegerilor participă reprezentanţi ai misiunilor diplomatice la Bucureşti ale Statelor Unite ale Americii, Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Canadei, Franţei, Suediei, Ungariei şi Turciei, precum şi ai autorităţilor electorale din ţări precum Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Tunisia şi Turcia.
Observatorii internaţionali acreditaţi pentru observarea alegerilor prezidenţiale şi-au arătat interesul faţă de cadrul normativ naţional care reglementează alegerile pentru preşedintele României, dar şi faţă de modul de organizare a procesului electoral din România şi de desfăşurare a alegerilor din perspectiva practicilor şi soluţiilor implementate pentru asigurarea securităţii informatice şi a provocărilor care pot apărea în mediul online, în perioada electorală, se mai arată în comunicatul AEP.
Șeful AEP - întâlnire cu observatorii internaţionali: Toate activităţile pentru organizarea scrutinului sunt în grafic
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

26
VIDEO Grindeanu intră peste Bolojan după discuțiile cu patronii de firme din România: Afacerile se închid, e nevoie de măsuri urgente
26

1.125
Ministrul Transporturilor: S-a semnat contractul pentru cel mai dificil lot din Autostrada Unirii
1.125

2.826
PNL somează PSD pe tema ieșirii de la guvernare: „Există acum o fereastră de oportunitate pentru PSD să renunțe la această retorică”
2.826

3.157
Transfer din opoziție, în plină criză a coaliției - Deputatul Cristian-Emanuel Cîmpan trece de la POT la PSD
3.157

1.763
Laura Codruța Kövesi a solicitat ridicarea imunității pentru 11 deputați greci: Fraude masive cu fonduri europene
1.763

5.043
VIDEO România riscă să rateze un jalon-cheie din PNRR: Vizează toți bugetarii din țară
5.043

3.937
VIDEO PSD joacă tare: Grindeanu nu exclude schimbarea protocolului și aruncă în aer scenariul guvernării
3.937

75
Mihai Fifor (PSD): Premierul Bolojan recidivează grav aprobând Memorandumul privind Acordul Mercosur.Este momentul ca premierul-kamikaze să plece acasă
75

4.218
EXCLUSIV SURSE - Însemnele Ținutului Secuiesc dinamitează Coaliția de guvernare. Culisele scandalului iscat în plenul Senatului / VIDEO
4.218

1.638
VIDEO Grindeanu nu-l slăbește pe Ilie Bolojan: Coaliția nu funcționează așa cum trebuie, trebuie să se schimbe. Toată lumea se ceartă cu toată lumea
1.638

5.629
VIDEO Sorin Grindeanu lămurește scandalul corupției de la ARR: Eu țin în cutii de pantofi prețul la motorină! Dacă știam, îl reclamam eu
5.629

4.018
VIDEO Sorin Grindeanu neagă întâlnirea cu Nicușor Dan și lansează un scenariu exploziv: PSD poate să treacă în opoziție
4.018

1.594
Oana Gheorghiu le spune politicienilor că "oamenii nu se mai mulțumesc cu vorbe": "România e acum ca o navă aflată pe o mare în plină furtună şi cu un foc la bord"
1.594
















Comentează