Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Șeful ANPC Covasna a fost demis din funcție: DNA îl cercetează pentru corupție!

Inquam Photos / Octav Ganea
dna sigla catuse arest

Consilierul juridic al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CPC) Covasna, Nemeth Erika Kinga, a fost numită interimar la conducerea instituţiei, după ce fostul şef Mircea Diacon a fost suspendat din funcţie, fiind vizat de o anchetă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), informează Instituţia Prefectului.

Prefectul judeţului Covasna, Raduly Istvan, a declarat că în urmă cu aproape două săptămâni a primit o adresă din partea ANPC privind suspendarea din funcţie a lui Mircea Diacon.

De asemenea, în urma unui ordin al ANPC emis în 27 martie a.c, consilierul juridic Nemeth Erika Kinga a fost numită interimar la conducerea instituţiei.

"Am primit de la ANPC Bucureşti o adresă prin care ne-au adus la cunoştinţă că domnul comisar-şef Diacon este suspendat din funcţie şi este în curs o cercetare a DNA-ului. Legat de cercetare nu pot să vă spun nimic, nici informaţii nu avem legat de acuzaţii. Sunt sigur că instituţiile statului, în speţă DNA-ul, îşi va face treaba, iar atunci când va fi finalizată ancheta juridică atunci o să aflăm mai mult. Suspendare înseamnă că nu poate să intre la locul de muncă, dar încă nu a pierdut de tot acel loc de muncă şi funcţia. Mai mult nu aş vrea să comentez (...) Îmi pare rău că se întâmplă aşa ceva. Şi eu aş dori ca totul să fie în regulă, dar fiecare instituţie trebuie să facă exact datoria pentru care este plătită", a declarat prefectul Raduly Istvan, în cadrul unei conferinţe de presă.

DNA îl anchetează pe fostul șef pentru corupție

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Covasna a fost vizat de o anchetă a procurorilor DNA, care în data de 8 februarie au făcut percheziții la sediul instituției, într-un dosar în care se fac cercetări pentru fapte de corupție și obținerea de foloase necuvenite. Ulterior, în data de 14 martie, conducerea ANPC a decis suspendarea din funcție a comisarului-șef adjunct Mircea Diacon și a altor doi subalterni, potrivit Newsbv.ro. Aceeași sursă amintește că pentru aceleași suspiciuni, în trecut, fostul comisar-șef regional Sorin Susanu îi suspendase lui Mircea Diacon dreptul de control pe teren.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.