DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Șeful ANPC își lasă subordonații fără telefoane: Cum vor comunica, în timpul controalelor, comisarii

Inquam Photos / Octav Ganea
horia constantinescu anpc

Pentru a fi limitate orice posibilități de exercitare a unor presiuni exterioare și a preveni eventuale acuzații de lipsă de integritate, comisarii ANPC își vor lăsa la birou telefoanele mobile pe toată durata acțiunilor de amploare, anunță ANPC, potrivit mediafax.

Comunicarea pe teren, în interiorul grupului de control, va fi asigurată cu ajutorul a 20 de stații de emisie-recepție performante, achiziționate special pentru aceste operațiuni, precizează instituția, într-un comunicat.

Pentru a pune în aplicare strategia internă de integritate și combatere a corupției, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a efectuat toate demersurile necesare pentru implementarea procedurii de control în cazul acțiunilor de control de mare impact, precizează comunicatul.

Frecvența de comunicații folosită va fi una protejată și sigură, astfel încât coordonatorii acțiunilor și comisarii prezenți pe teren vor putea comunica în cel mai sigur mod cu putință, fiind astfel exclusă posibilitatea oricărei tentative de avertizare anticipată a operatorilor economici sau de corupere a angajaților ANPC.

„Dat fiind că pregătim acțiuni de anvergură, această achiziție ne va pune la adăpost de orice fel de suspiciune. Suntem convinși că toți colegii înțeleg raționamentul funcționării acestei proceduri și sunt solidari cu lupta pentru integritate și combatere a corupției. Facem aceste eforturi pentru că ne dorim o abordare unitară, demonstrarea fermității și certitudinea verticalității colegilor noștri”, spune Horia Constantinescu, președintele ANPC.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.