Am o carieră foarte lungă în serviciile financiare, unii spun că prea lungă, și mi s-a cerut chiar să mă retrag, dar nu voi face asta, a declarat, marți, Mișu Negrițoiu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), într-un forum de specialitate.
„Am o carieră foarte lungă în serviciile financiare. Unii spun că e o carieră prea lungă și chiar mi s-a cerut să mă retrag, dar nu voi face asta. Am primit două propuneri, una de la ING, pe care nu am putut-o accepta, iar a doua la ASF, pe care am acceptat-o ca pe o provocare. M-am alăturat acestui fenomen de reconstrucție al domeniului asigurărilor și suntem aproape de final cu acest demers. Planurile de viitor sunt în așteptare, la momentul actual", a spus Negrițoiu, potrivit agerpres.ro.
Potrivit șefului ASF, la momentul actual tema principală pe domeniul asigurărilor o reprezintă polița obligatorie auto (RCA), un "tsunami" ce poate fi rezolvat atât în beneficiul consumatorului, cât și al asigurătorului.
Comentează