Sorin Oancea, acționarul postului B1 TV, și-a încheiat definitiv conturile cu Antena 3. Acesta și-a vândut și ultimele acțiuni pe care le mai avea la postul pentru care a lucrat mulți ani.
Oancea a vândut participarea pe care o avea în compania care deține Antena 3, însumând 5,3% din capitalul social. Cele 5,3 procente ale lui Sorin Oancea au trecut la Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, notează Profit.ro.
Citește și: Carpatica Asig, în linie dreaptă spre FALIMENT
În noua structură de proprietate, compania este deținută de cele două fiice ale lui Dan Voiculescu, Corina (49,6%) și Camelia (43,8), în timp ce Fundația Dan Voiculescu are 6,6% din capitalul Antena 3.
Sorin Oancea a plecat de la Antena 3 în urmă cu șase ani, pentru a pleca la B1 TV, dar a rămas în structura de acționari a postului Intact. Situația a dus la o serie de procese între Oancea, pe de o parte, și Intact, de cealaltă parte.
În 2013, o majorare de capital la Antena 3 micșora participarea lui Sorin Oancea în companie: de la 25% la 5,3% (procent care s-a menținut până la vânzarea din acest an). Oancea a contestat în instanță măsura la vremea respectivă.
Oancea a fost acționar și la Media Camina (postul care operează Radio ZU), dar s-a retras în urmă cu doi ani.
Comentează