Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Șeful Biroului ONU pentru operațiuni umanitare avertizează asupra nevoii de asistenţă umanitară în Coreea de Nord

monusco.unmissions.org
ONU Natiunile Unite

Şeful Biroului ONU pentru operaţiuni umanitare a atras atenţia asupra necesităţilor de asistenţă umanitară din Coreea de Nord, după prima vizită la acest nivel din 2011 în statul izolat din Asia, relatează miercuri agenţia Reuters, informează Agerpres.

Coordonatorul ONU pentru operaţiuni umanitare, Mark Lowcock, care şi-a început luni vizita în Coreea de Nord, a subliniat într-o înregistrare video postată pe contul său de Twitter şi pe site-ul ONU că peste jumătate dintre copiii din zonele rurale, inclusiv din zonele din sud-vestul nord-coreean pe care le-a vizitat deja, nu au la dispoziţie apă curată.

În acelaşi timp, circa 20% dintre copiii din Coreea de Nord suferă de malnutriţie, ceea ce arată că este necesară creşterea fondurilor destinate ajutorului umanitar, a spus Lowcock.

Responsabilul ONU a explicat că accesul lucrătorilor umanitari s-a îmbunătăţit, dar finanţarea operaţiunilor umanitare este insuficientă.

Vezi și: Donald Trump ridiculizează situația Germaniei înaintea summitului NATO: 'Germania este prizoniera Rusiei'

Deşi operaţiunile umanitare fac excepţie de la regimul sancţiunilor impuse Coreei de Nord din cauza programelor sale nuclear şi balistic, oficiali ai Naţiunilor Unite au avertizat de-a lungul timpului că aceste sancţiuni exacerbarea problemele umanitare, încetinind livrarea ajutoarelor, menţionează Reuters.

ONU a indicat că din lipsă de fonduri a trebuit să pună capăt în noiembrie unui program prin care erau livrate alimente grădiniţelor din Coreea de Nord şi că planul său pe 2018 de "Nevoi şi priorităţi" în Coreea de Nord este subfinanţat în proporţie de 90%.

La un spital care nu beneficiază de sprijinul ONU, Lowcock a constatat că există 140 de pacienţi cu tuberculoză şi medicamente pentru doar 40 dintre ei.

Peste 10 milioane de oameni, adică aproximativ 40% din populaţia Coreei de Nord, au nevoie de asistenţă umanitară, potrivit unui comunicat al ONU.

Lowcock are prevăzute în cursul vizitei sale şi întâlniri cu oficiali guvernamentali nord-coreeni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.