Directorul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) a SUA, Gina Haspel, i-a prezentat joi preşedintelui Donald Trump, după deplasarea recentă întreprinsă în Turcia, concluziile sale cu privire la moartea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, au anunţat surse oficiale de la Washington, citate de AFP şi Reuters preluate de Agerpres.
Gina Haspel i-a prezentat preşedintelui 'concluziile şi analizele deplasării sale în Turcia', a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Robert Palladino.
SUA aşteaptă în continuare o anchetă amănunţită a saudiţilor, a indicat Palladino. 'Dorim aceasta cât mai rapid posibil. Cu cât ancheta durează mai mult, cu atât suntem mai îngrijoraţi de impactul şi de eficacitatea sa', a afirmat el.
La rândul său, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, a declarat că preşedintele Trump a primit o informare de la directorul CIA cu privire la ancheta referitoare la uciderea jurnalistului saudit.
Jamal Khashoggi, un critic vocal al prinţului moştenitor saudit Mohammed bin Salman şi editorialist al cotidianului american Washington Post, a dispărut pe 2 octombrie, în timpul unei vizite la consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul.
Gina Haspel s-a deplasat în Turcia în cursul săptămânii pentru a discuta cu autorităţile turce despre acest caz. Potrivit cotidianului Washington Post, Gina Haspel, a ascultat, în timpul vizitei întreprinse la Ankara, înregistrarea audio a asasinării lui Khashoggi.
Miercuri, Sabah, un ziar apropiat puterii de la Ankara, a scris că serviciile de informaţii turce i-au oferit directorului CIA elemente calificate drept 'probe'.
În ultimele trei săptămâni, în media proguvernamentale din Turcia s-au scurs aproape zilnic informaţii despre anchetă şi detalii din presupusele înregistrări. Informaţiile din presă susţin că Khashoggi a fost torturat şi ucis de o 'echipă de asasini' de 15 membri trimisă de Arabia Saudită.
Arabia Saudită a recunoscut joi că, pe baza informaţiilor furnizate de Turcia, suspecţii acuzaţi de uciderea lui Jamal Khashoggi au acţionat 'premeditat'.
Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a anunţat în această săptămână o primă măsură de retorsiune, revocarea vizelor pentru 21 de saudiţi suspectaţi de implicare în uciderea lui Jamal Khashoggi.
Șeful CIA i-a prezentat lui Donald Trump concluziile vizitei sale la Ankara, în ceea ce privește uciderea lui Jamal Khashoggi
București
10°C
Articole Similare

10
Spania îşi pierde nisipul de pe plaje din cauza eroziunii
10

560
Adevărul din spatele sărbătorilor legale în Europa: cât costă o zi liberă
560

42
Reformă în armata SUA - Militarii americani vor avea voie să poarte arme personale în bazele militare
42

1.839
Alertă europeană: UE ia în calcul raţionalizarea combustibilului / Comisar: „Ne aşteptăm ca situaţia să se înrăutăţească”
1.839

47
ONU se pregăteşte să voteze o rezoluţie privind deblocarea Strâmtorii Ormuz
47

4.528
Iranienii anunță că au doborât un avion F-35 american: Există șanse mici de supraviețuire a pilotului
4.528

30
Guvernul din Bangladesh a decis măsuri de reducere a consumului energetic pe fondul crizei din Orientul Mijlociu
30

35
IDF anunță că a ucis 15 agenți Hezbollah într-un recent atac aerian în sudul Libanului
35

53
VIDEO Cel puțin șapte răniți în urma deraierii unui tren de pasageri în Rusia
53

3.566
VIDEO Tiger Woods l-a sunat pe Donald Trump după accident: Imagini surprinse de bodycam
3.566

71
Spania denunţă ingerinţa SUA într-un caz de eutanasie
71

181
Armă cu unde de șoc - Prima grenadă nouă a armatei SUA de la Războiul din Vietnam
181

3.043
Trump ia la țintă infrastructura civilă iraniană: "Urmează podurile, apoi centralele electrice!"
3.043
















Comentează