Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Șeful demisionar din poliție, care și-a terorizat colegii, RĂMÂNE pe poziție: va îndeplini o funcţie de execuţie

Sindicatul Europol a anunţat că şeful Secţiei 4 Poliţie Timişoara, care îşi ameninţa şi hărţuia angajaţii a demisionat din funcţie, dar rămâne în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş. Sindicatul a precizat că acesta este supărat că au ajuns în public capturile respective şi nu în urma regretului faţă de comportamentului pe care l-a manifestat, relatează News.ro.

Sindicatul Europol a anunţat pe pagina de Facebook că un şef din cadrul IPJ Timiş îşi hărţuieşte angajaţii.

„Un şef din IPJ Timiş îşi tratează subalternii similar cu modul în care erau trataţi deţinuţii politic pe vremea comunismului. Ameninţările, hărţuirile şi chiar violenţa sunt nelipsite din comportamentul şi limbajul acestui individ abject, pe numele său Popa Ilie Alin, comisar de poliţie, care este şeful Secţiei 4 Poliţie din Timişoara”, a transmis Europol.

Citește și: VIDEO - Moment CRUCIAL înainte de începerea școlilor - ziua în care se ia decizia finală! Klaus Iohannis: 'Vom face o reevaluare'

Sursa citată menţionează că un un asemenea limbaj trivial nu are ce căuta în Poliţia Română şi că cei care l-au tolerat ar trebui să plece împreună cu acesta.

„Efectiv am rămas consternaţi când am intrat în posesia acestor capturi din grupul de Whatsapp al Secţiei 4 Poliţie şi ne întrebăm, cu groază, în ce mod li se adresează oare în particular poliţiştilor, dacă pe un grup are un asemenea tupeu de golan. Un asemenea limbaj trivial şi această atitudine de interlop nu au ce căuta în Poliţia Română. Iar superiorii care l-au tolerat pe acest individ ar trebui să plece la pachet cu el. Am sesizat de mai multe ori conducerea IGPR cu privire la abuzurile care se comit în IPJ Timiş, iar lipsa de reacţie şi implicit lipsa unor sancţiuni au încurajat şefii să-şi conducă oamenii prin teroare şi dispreţ!”, a mai afirmat Europol.

Sindicatul poliţiştilor a menţionat că în timpul mandatului lui Carmen Dan şi al lui Marcel Vela nu s-au organizat concursuri pentru funcţiile de conducere şi s-au menţinut împuterniciri pe criterii politice.

„Poate vede şi domnul ministru Bode ce s-a ales de această instituţie, după ce în ultimii ani, atât în timpul mandatului lui Carmen Dan, cât şi în mandatul lui Marcel Vela, nu s-au organizat concursuri pentru funcţiile de conducere, ci s-au menţinut la nesfârşit împuternicirile pe criterii exclusiv politice. Aşteptăm cu mare interes poziţia oficială a MAI şi a Poliţiei Române cu privire la sesizarea pe care am înaintat-o în cursul acestei zile, imediat după ce am aflat despre acest caz revoltător”, a mai explicat Europol.

Citește și: Polonia anunță o LEGE prin care INTERZICE cenzura online: 'Nu depinde de corporații uriașe să decidă ce păreri sunt corecte și care nu'

Sindicatul a anunţat apoi, într-o altă postare pe pagina sa de Facebook, că şeful Secţiei 4 din Timişoara a demisionat din funcţie.

„Şeful Secţiei 4 Poliţie Timişoara şi-a depus demisia din funcţia de conducere şi va îndeplini o funcţie de execuţie în cadrul IPJ Timiş. Să nu credeţi însă că această decizie vine ca urmare a regretului faţă de comportamentul manifestat, pentru că pentru el este ceva normal să existe un astfel de limbaj între şef-subaltern. Este de fapt supărat că au ajuns în public aceste capturi şi că există o presiune din partea societăţii, acesta considerăm că este adevăratul motiv. Totuşi, această decizie personală de a renunţa la funcţie nu elimină obligaţia cercetării pe care Corpul de Control al Ministrului trebuie să o efectueze ca urmare a sesizărilor pe care Sindicatul EUROPOL le-a transmis, pentru ca individul să răspundă disciplinar şi contravenţional pentru faptele sale”, a transmis Europol.

Sursa citată menţionează că faptele acestuia reprezintă contravenţie şi sunt sancţionate cu amendă între 10.000 şi 15.000 de lei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.