Șeful diplomației UE a descins de urgență în Coreea de Sud: trupele nord coreene trimise în Rusia stârnesc alerta

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 04-11-2024

Actualizat: 04-11-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell, poartă discuţii luni cu omologul său sud-coreean Cho Tae-yul, pe fondul preocupărilor crescânde la Seul cu privire la trimiterea de trupe nord-coreene în Rusia pentru războiul ei cu Ucraina, relatează Reuters. Borrell a sosit în Coreea de Sud după o vizită în Japonia şi s-a dus în Zona Demilitarizată, puternic fortificată, care separă cele două Corei, a indicat diplomatul într-o postare pe platforma de socializare X, duminică.

"Vizita mea de astăzi în Zona Demilitarizată - DMZ - dintre Republica Coreea şi RPDC reaminteşte necesitatea de a investi mai mult în pace", a scris Borrell în postare, folosind prescurtarea denumirii oficiale a Coreei de Nord, Republica Populară Democrată Coreeană.

Într-o altă postare, Borrell a afirmat, fără a da detalii, că vizitează Coreea de Sud pentru a duce cooperarea în materie de securitate şi apărare dintre UE şi Seul la "următorul nivel".

Prima astfel de întâlnire de dialog strategic dintre UE şi Coreea de Sud are loc într-un moment în care Washington şi Seul au lansat un semnal de alarmă privind trimiterea de trupe nord-coreene în Rusia pentru războiul cu Ucraina.

Borrell s-a întâlnit luni la Seul cu ministrul apărării din Coreea de Sud, Kim Yong-hyun, şi şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la această evoluţie, a informat agenţia de ştiri sud-coreeană Yonhap.

Săptămâna trecută, Cho a declarat că sunt luate în considerare toate scenariile posibile, întrebat dacă Seulul ar putea trimite arme în Ucraina ca răspuns la ajutorul acordat Rusiei de către Coreea de Nord.

Coreea de Sud a oferit până acum ajutor neletal Ucrainei, inclusiv echipamente de deminare, dar până acum a rezistat solicitărilor Kievului de a-i livra arme. Seulul consideră de asemenea probabil ca Phenianul să fie răsplătit de Moscova cu tehnologie militară şi civilă, în eforturile sale de a lansa un satelit spion şi de a-şi îmbunătăţi capacităţile de rachete.

Coreea de Nord a făcut săptămâna trecută o demonstraţie de forţă, testând o nouă rachetă balistică intercontinentală uriaşă cu combustibil solid, Hwasong-19.

Tot săptămâna trecută, secretarul de stat al SUA Antony Blinken a indicat că Washingtonul se aşteaptă ca trupele nord-coreene din regiunea rusă Kursk să intre în lupta împotriva Ucrainei în zilele următoare. Şefa diplomaţiei nord-coreene, Choe Son Hui, a declarat la rândul ei că ţara sa intenţionează să sprijine Rusia până când va obţine victoria în războiul din Ucraina, în cadrul discuţiilor purtate vineri la Moscova cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri