Șeful direcției juridice a SRI, incapabil să explice de ce vrea o lege pentru cartelele pre-pay

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 20-01-2015

Actualizat: 20-01-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Dumitru Dumbravă, seful direcției juridice a SRI, nu a fost în stare să explice motivele pentru care Serviciile Secrete din România își doresc o așa-zisă lege Big Brother.

Dumbravă a spus că România, parte acum a NATO și a UE, are niște obligații față de parteneri și din aceste motive ar trebui ca, la achiziționarea unei cartele pre-plătite, să fie cerute datele personale. Angajatul SRI a recunoscut că nu toate statele din UE au o astfel de lege, fără a putea da date concrete.

”Această lege ne-ar ajuta, în cazul în care, de exemplu, un cetățean ar fi sunat pe o astfel de cartelă de pe teritoriul controlat de Statul Islamic, să știm cine e și ce putem face. O astfel de lege nu există în toată UE. Depinde de la o țară la alta.

Noi nu putem verifica în ce moment a fost activată o cartelă, când a fost dezactivată, cine o folosește.

De exemplu, aceste cartele sunt folosite acum la înșelătoria devenită celebră ”accidentul”, practicată în pușcării.”, a spus Dumbravă la B1 TV.

”Suntem într-un vid legislativ odată cu invalidarea de către Curtea Constituțională a legii de aporobarea a ordonanței 111 care nu a fost înlocuită de un alt act normativ. În momentul de față nu avem un instrument juridic pentru a avea un control asupra acestui fenomen al utilizării cartalelor preplătite”, a explicat Dumitru Dumbravă.

De asemenea, acesta a afirmat că există între 12 și 14 milioane de cartele preplătite, cumpărate de la furnizorii din România și că 3% dintre acestea sunt folosite în scopuri infracționale. 

”Cred că sunt 12-14 milioane de cartele preplătite în momentul de față, cumpărate de la furnizorii de servicii din România, deci un procent însemnat, cam 67%.  Nu avem o problemă cu 97% din utilizatorii acestor cartele care le cumpără sau utilizează din rațiuni economice. Experiența operativă pe care o avem atestă că 3% din masa aceasta de cartele este utilizată în scopuri infracționale, antisociale, în multe locuri vizând aspecte care țin de securitatea naționalaă a României. Un spartphone poate fi folosit ca o armă letală. Poți să te conectezi la un sistem, să declanșezi niște procese, să oprești niște procese. Grupurile infracționale, crima organizată utilizează extrem de abil această posibilitate”, a explicat directorul Direcției Juridice a SRI.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri