Rusia "nu mai are forță" în războiul său împotriva Ucrainei, a declarat sâmbătă, într-un scurt comentariu pe Twitter, șeful agenției britanice de informații externe MI6, Richard Moore, relatează The Guardian.
Moore a făcut această remarcă după ce ministerul britanic al apărării a spus că Kremlinul este "din ce în ce mai disperat".
”Rusia a pierdut zeci de mii de soldați și folosește arme din epoca sovietică. Rachetele lor învechite ucid și rănesc ucraineni nevinovați. Rusia nu va câștiga acest război nedrept", se arată în postarea Ministerului britanic al Apărării de pe Twitter.
Forțele armate ale Ucrainei au eliminat 40.670 de militari ruși de la începutul războiului, potrivit Statului Major General al Forțelor Armate, relatează Ukrinform.
Ministerul britanic al Apărării a precizat în evaluarea sa de sâmbătă privind războiul din Ucraina că militarii ucraineni ar fi respins atacurile la scară mică ale rușilor în zona orașului Donețk, iar rușii au improvizat poduri de pontoane în Herson pentru a compensa distrugerea recentă a podurilor din apropiere.
The Kremlin is growing desperate.
— Ministry of Defence ???????? (@DefenceHQ) July 29, 2022
Russia has lost tens of thousands of soldiers and is using Soviet-era weapons.
Their outdated missiles are killing and injuring innocent Ukrainians.
Russia won't win this unjust war.
The UK continues to #StandWithUkraine pic.twitter.com/LBqzrwAdg7
Comentează