Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Șeful spionajului militar ucrainean: Cu toții am făcut o greșeală fundamentală în privința Rusiei

Krylo Budanov

Generalul Kirilo Budanov, șeful direcției de informații militare a Ucrainei (GUR), afirmă că lumea a făcut o greșeală fundamentală în privința Rusiei în supozițiile sale de dinaintea începerii războiului.

„Toată lumea a crezut că Moscova are o armată puternică, dar o economie slabă. S-a dovedit a fi opusul. Armata lor este slabă. Chiar dacă economia rusă ar putea fi slabă, țara nu moare de foame în niciun caz. În ritmul actual, [economia rusă] poate rezista o perioadă destul de lungă de timp”, a declarat el într-un amplu interviu acordat ziarului Le Monde și analizat pe pagina sa de „X” de către expertul în securitate Giorgi Revishvili.

La fel ca generalul Valeri Zalujnîi, șeful Statului Major de la Kiev, Budanov pune eșecul ofensivei de vară a Kievului pe seama folosirii extensive a minelor și dronelor de către armata rusă, nu pe lipsa de pregătire a forțelor ucrainene.

„Folosirea pe scară largă a dronelor de ambele părți face imposibil atât pentru Rusia, cât și Ucraina, să desfășoare operațiuni ofensive. Un alt factor este densitatea câmpurilor de mine, una pe care nu am văzut-o de la al Doilea Război Mondial încoace”, a declarat el.

Budanov a spus de asemenea că actualele sancțiuni impuse de Occident și partenerii Ucrainei din restul lumii împotriva Rusiei nu sunt de ajuns, argumentând că ele trebuie să afecteze în mod real „principalele sectoare ale economiei ruse: energia, metalurgia și sistemul financiar”.

Budanov spune că armata ucraineană are nevoie de orice tipuri de armament

Vorbind despre neajunsurile din prezent ale armatei ucrainene, șeful GUR a spus că aceasta are nevoie de mai multe proiectile și sisteme de artilerie.

„Nu este vorba doar de tehnologii moderne. Suntem interesați de orice, inclusiv de sisteme vechi care nu mai sunt folosite. Problema cantității este semnificativă”, a argumentat el.

Generalul ucrainean a afirmat de asemenea că persoanele din străinătate care au „obosit” să audă de Ucraina „vor trebui să se ocupe ei înșiși de moscoviți când vin să le ocupe teritoriile lor”.

Nivelul real al impactului sancțiunilor occidentale împotriva economiei ruse rămâne unul dintre cele mai controversate subiecte legate de războiul din Ucraina, inclusiv evaluările analiștilor și economiștilor oscilând între optimism exuberant și precauție reținută.

Uniunea Europeană a adoptat ultimul său pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, al 12-lea, în decembrie anul trecut. Printre altele, UE și-a propus prin noile măsuri să elimine metodele folosite de Rusia pentru a ocoli sancțiunile împotriva exporturilor sale de petrol.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.