Directorul Secret Service, Joseph Clancy, a recunoscut marţi problema consumului de alcool în instituţia pe care o conduce şi care este însărcinată cu asigurarea protecţiei preşedintelui SUA, dar a cărei imagine a avut de suferit în urma unor scandaluri recente, transmite AFP.
În prima sa audiere parlamentară după nominalizarea sa, la jumătatea lunii februarie, Clancy a fost criticat dur de mai mulţi congresmeni vizibil contrariaţi de cel mai recent incident, produs pe 4 martie, în care doi agenţi ai Secret Service au lovit o barieră de securitate de la Casa Albă după o seară în care au consumat alcool.
Noul director al Secret Service a precizat că a fost deschisă o anchetă privind acest incident şi că drept urmare a comportamentului lor cei doi agenţi incriminaţi au primit sarcini administrative 'lipsite de responsabilitate' în afara Casei Albe, existând o mare probabilitate ca ei să fie concediaţi.
''Există elemente în agenţia noastră care fac faţă stresului recurgând la alcool şi care provoacă un mare prejudiciu restului de angajaţi. Nu există scuză pentru aceste acţiuni, trebuie să existe autodisciplină şi o recunoaştere a responsabilităţilor. Trebuie să găsim un mijloc de a-i ajuta pe cei care se orientează spre alcool prin mecanism de protecţie'', a recunoscut Joseph Clancy, transmite agerpres.ro
Comentează