ELCEN vrea majorarea cu 19% a prețului apei din calorifere

Autor: Politic Scan

Publicat: 18-01-2016

Actualizat: 18-01-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

radetSC Electrocentrale București SA a cerut în data de 14 ianuarie majorarea prețului apei de adaos în termoficare cu 19%, anunță RADET București, într-un comunicat oficial.

„Solicitarea majorării cu 19% a fost făcută după ce, iniţial, la sfârşitul lunii decembrie 2015, SC Electrocentrale Bucureşti SA a cerut creşterea cu 27% a preţului apei de adaos în termoficare, respectiv de la 5,02 lei/m³ la 6,38 lei/m³. Conform adresei transmise de ELCEN în data de 29.12.2015 către RADET, se arăta că fundamentarea creşterii preţului pentru apa de adaos cu 27% are la bază mai mulţi factori, printre care şi creşterea fondului de salarii destinat personalului acestei societăţi, fond de salarii care este deja prevăzut în calculul tarifului la Gcal. În fundamentarea creşterii preţului, un procent de 4,06 îl reprezenta valoarea destinată cheltuielilor cu personalul angajat ELCEN, majorarea fiind justificată prin faptul că în anul 2009 fondul de salarii nu cuprindea „adaosurile de sărbători” destinate salariaţilor ELCEN, se arată în comunicatul RADET.

În urma obiecțiilor pe care RADET le-a avut cu privire la majorarea prețului apei de adaos cu 27%, ELCEN a revenit cu o solicitare de creștere de 19%.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri