Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Electrica a plătit contribuţii în valoare de 1,232 miliarde lei la bugetul de stat şi cel local, în 2020

Electrica Furnizare
Electrica Furnizare

Electrica a plătit contribuţii în valoare de 1,232 miliarde de lei la bugetul de stat şi cel local, anul trecut, având peste 8.000 de angajaţi, potrivit unui comunicat al companiei, remis, miercuri, AGERPRES.

Grupul Electrica a publicat cel de-al cincilea Raport de sustenabilitate, aferent activităţii din anul 2020, întărindu-şi angajamentul faţă de comunitate, investitori şi piaţa locală într-o perioadă dificilă, care a stat sub semnul incertitudinii şi al impactului pe care pandemia de COVID-19 l-a avut asupra mediului economic şi social.

Raportul prezintă rezultatele non-financiare obţinute de Grup în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2020 şi a fost dezvoltat conform standardelor din Ghidul Iniţiativei Globale de Raportare (GRI) opţiunea Core, precum şi suplimentului specific Sectorului de Energie.

"Transparentizarea şi creşterea performanţelor de mediu, sociale şi de guvernanţă reprezintă nu doar aşteptări fireşti din partea stakeholderilor, ci şi obiective clare ale Grupului Electrica. Recunoaştem importanţa şi valoarea pe termen lung asociată unor bune performanţe în domeniul sustenabilităţii, atât pentru acţionari, cât şi pentru societate, şi lucrăm permanent la identificarea de noi posibilităţi de îmbunătăţire a acesteia. În continuare, ne propunem să avem un impact social pozitiv pentru toţi cei implicaţi în lanţul de valoare al companiei, să schimbăm în bine viaţa a milioane de oameni, prin implicarea susţinută în comunităţile în care ne desfăşurăm activitatea", a declarat Corina Popescu, director general Electrica.

Raportul pentru anul 2020 a fost realizat în urma unui amplu proces de consultare, în care au fost implicate părţile interesate: furnizori, contractori, consultanţi, companii cu acelaşi obiect de activitate, clienţi, autorităţi de reglementare, ONG-uri şi asociaţii, analişti financiari, instituţii de învăţământ, autorităţi locale şi mass media.

Compania are 8.100 de angajaţi şi 3,8 milioane de utilizatori.

"În concordanţă cu strategia Grupului, sustenabilitatea rămâne în centrul conceptului de afaceri, protejarea biodiversităţii şi diminuarea efectelor dăunătoare ale activităţilor sau activelor sale asupra acesteia reprezentând o prioritate. Astfel, Electrica a realizat anul trecut investiţii în valoare de 3 milioane lei în domeniul protejării biodiversităţii şi de 14,36 milioane lei în domeniul protecţiei mediului. În anul 2020, din totalul deşeurilor colectate la nivel de Grup, 61% au fost valorificate prin reciclare", se mai arată în comunicat.

Într-un context special la nivel global, Electrica a continuat şi pe parcursul anului 2020 să se implice activ în comunitate prin susţinerea, la nivelul întregului Grup, în primul rând a personalului medical din prima linie prin sprijinul acordat spitalelor judeţene pentru achiziţia de materiale atât de necesare în lupta cu pandemia COVID-19.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.