Elena Lasconi a demisionat de la șefia USR Câmpulung: Nu am timp să mă ocup de chestia asta

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 28-01-2026 17:40

Actualizat: 28-01-2026 17:45

Article thumbnail

Sursă foto: Antena 3 CNN

Primărița municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, fostă președintă a Uniunii Salvați România (USR) și candidată la alegerile prezidențiale, a demisionat miercuri din funcția de președintă a organizației USR Câmpului. Lasconi a explicat că nu are timp să exercite funcția.

Elena Lasconi își explică demisia

„Nu am timp să mă ocup de chestia asta, stau câte 12 ore la primărie. Nu am viceprimar, nu am city manager. Nu am avut conflicte cu nimeni. Doar că mie mi se pare că asta e un job foarte serios. Trebuie să te ocupi, să faci extindere. Și nu îmi mai permite timpul”, a declarant Lasconi pentru publicația Cotidianul că decizia nu are legătură cu vreun scandal sau cu conflicte interne, ci vine din lipsă de timp.

Primărița a precizat că rămâne în continuare la conducerea municipiului Câmpulung, întrucât demisia vizează doar funcția de șefă a filialei locale, nu și calitatea de membru de partid. Potrivit legii, o eventuală plecare din partid ar fi putut atrage pierderea mandatului de primar.

Lasconi spune că a plecat fără scandal

Ea a respins într-o interveție pentru Hotnews și informațiile apărute în presa locală potrivit cărora demisia ar fi fost determinată de nemulțumiri legate de deszăpezirea din municipiu, după ce Ziarul din Muscel a scris despre această variantă. „Presa locală poate să inventeze orice, dar nu… Ce treabă are funcția de președinte USR Câmpulung cu dezăpezirea care ține de primar?”, a spus Lasconi.

În campania pentru alegerile prezidențiale din mai 2025, Lasconi a intrat în conflict cu propriul partid. Formațiunea a decis să se delimiteze de propria opțiune electorală în plină competiție. Episodul a marcat decisiv campania Elenei Lasconi, care a încheiat scrutinul cu un rezultat sub 3% din voturi.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri