Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Elena Udrea şi Alina Bica, în acelaşi timp la ÎCCJ

udrea bica paris

Elena Udrea a ajuns joi dimineaţa la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde se va afla şi Alina Bica. Magistraţii au prelungit controlul judiciar pentru cele două inculpate, însă ambele au depus contestaţie.

La termenul trecut, Elena Udrea a declarat că nu o deranjează neapărat controlul judiciar, dar nici nu-l consideră necesar.

Elena Udrea a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie în dosarul "Gala Bute", fiind acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene. Potrivit DNA, Udrea ar fi coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, și anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia și Breazu, au primit, cu știința sa, sume de bani de la reprezentanții unor societăți comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanțate de ministerul pe care inculpata îl conducea.

Pe 19 iunie, Curtea Supremă a decis să conexeze cele două dosare ANRP, cunoscute ca "Bica 1" și "Bica 2", în care este judecată Alina Bica. Dosarul "Bica 1" a fost trimis în instanță în luna decembrie 2014, Alina Bica fiind acuzată de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, faptă săvârșită ca secretar de stat și reprezentanta Ministerului Justiției în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Dosarul "Bica 2" a fost trimis de DNA în instanță pe data de 26 februarie, Adriean Videanu fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, el stând în arest preventiv în perioada 31 ianuarie — 6 februarie. În acest dosar, Dorin Cocoș este acuzat de trafic de influență (două fapte) și dare de mită, iar fiul acestuia, Alin Cocoș, de complicitate la trafic de influență și complicitate la dare de mită. Alina Bica a fost trimisă în judecată pentru luare de mită (două fapte), abuz în serviciu (două fapte) și favorizarea făptuitorului (două fapte), iar Ionuț Florentin Mihăilescu este acuzat de complicitate la luare de mită.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.