Antrenorul formaţiei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte victoria în derby-ul cu Rapid, chiar dacă duminică a folosi o formulă de echipă cu jucători care au evoluat mai puţin în acest sezon.
"Este ultimul meci al sezonului şi dacă putem ne dorim să încheiem acest bun sezon cu un alt meci bun. Şi dacă e posibil să câştigăm. Pentru meciul de mâine vom folosi cu siguranţă jucători care au evoluat mai puţin în acest sezon, vrem să le dăm o şansă. Pe de altă parte vrem să le oferim o pauză celorlalţi care au avut un sezon plin, iar unii dintre ei vor merge şi la naţională. Am aşteptări mari de la acest meci, ca de la oricare altul. Am spus deja că cel mai bun mod de a încheia un sezon bun este cu un meci bun. Deci nu dorim să câştigăm cele trei puncte, chiar dacă vom face unele schimbări în echipă", a declarat Charalambous.
Antrenorul cipriot spune că urmăreşte cele trei puncte în meciul cu Rapid, fiind conştient că fanii FCSB vor să termine sezonul cu o victorie împotriva rivalilor.
"E un moment bun al nostru, după ce am câştigat campionatul jucătorii trebuie să se bucure alături de familie şi prieteni. Nu îi pot nominaliza pe cei care vor lipsi mâine, dar în special este vorba despre cei care au jucat multe minute în acest sezon şi care au şansa de a merge la echipa naţională. Nu sunt tipul de antrenor care să vorbească despre o revanşă, dar e clar că este un meci special pentru noi şi pentru fanii noştri. Ştim foarte bine cât de mult îţi doresc victoria în acest meci. Este derby-ul acestui oraş şi ăsta e unul dintre motivele pentru care ne dorim să câştigăm mâine", a completat acesta.
"Orice antrenor şi-ar dori să ca echipa lui să evolueze în Liga Campionilor, dar trebuie să o luăm pas cu pas. Am câştigat acest campionat, dar ne aşteaptă meciuri grele, ne aşteaptă în faţă un sezon greu. Trebuie să fim cu picioarele pe pământ, să ştim cu adevărat cine suntem. Vom încerca să facem tot ce ne stă în putinţă pentru asta", a mai spus Charalambous.
Echipa de fotbal FCSB va întâlni, duminică, de la ora 21:00, pe stadionul Giuleşti, formaţia Rapid, într-o partidă din cadrul etapei a 10-a şi ultima a play-off-ului Superligii.































Comentează