Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Elicopterul SMURD de la Jibou a avut prima intervenție la un pacient cu arsuri

Libertatea
Elicopter SMURD Harghita

Elicopterul SMURD alocat regiunii de nord-vest a ţării, localizat la Jibou, a avut marţi după-amiaza prima intervenţie, la doar câteva ore de la operaţionalizarea sa, în cazul unui pacient cu arsuri, potrivit Agerpres.

"Elicopterul SMURD a fost solicitat, ieri după-masă (marţi - n.r.), la doar câteva ore după operaţionalizare, să intervină la un caz medical. Un pacient care a suferit arsuri (membrele inferioare şi superioare, pe o suprafaţă de aproximativ 20%) a fost preluat de la Sărmaşag şi transportat cu elicopterul până la sediul ISU. Ulterior, pacientul a fost predat echipajului TIM pentru transportul la UPU SMURD Zalău", se arată într-un mesaj postat miercuri, pe Facebook, de către pompierii din Sălaj. 

Elicopterul SMURD de la Jibou a avut o a doua intervenţie, miercuri, la un pacient din localitatea Borşa, judeţul Maramureş.

Citește și: Poliţiştii din Capitală au salvat un pui de pisică blocat în compartimentul motorului unei maşini

Elicopterul SMURD ce deserveşte cele şase judeţe regiunii de nord-vest - Sălaj, Maramureş, Satu Mare, Bihor, Bistriţa Năsăud şi Cluj a fost operaţionalizat marţi, la Jibou, în cadrul unei ceremonii în care au fost inaugurate şi heliportul şi baza aeromedicală dedicate, amplasate în cadrul unităţii de pompieri din localitatea amintită. 

Investiţia de la Jibou, realizată în curtea punctului de lucru al pompierilor din localitate, a fost finanţată cu circa 1,6 milioane de lei de Consiliul Judeţean Sălaj, pentru construcţia heliportului şi a bazei aeromedicale, valoarea elicopterului SMURD, achiziţionat din fonduri ale Ministerului Sănătăţii, ridicându-se la circa 5,5 milioane de euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.