Elizabeta Samara, eliminată în turul doi la Singapore Smash

Autor: Diana Pană

Publicat: 25-02-2026 15:27

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook/Federația Română de Tenis de Masă

Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara a fost eliminată, miercuri, în turul al doilea al competiției Singapore Smash, după ce a fost învinsă de liderul mondial, chinezoaica Sun Yingsha, scor 1-3 (4-11, 11-9, 8-11, 5-11), scrie Mediafax.

Clasată pe locul 43 mondial, Samara a întâlnit-o pe principala favorită a turneului și vicecampioană olimpică en-titre.

Românca a fost surprinsă în primul set, pierdut cu 4-11, însă a reacționat prompt în actul secund. Cu lovituri variate, dar și printr-un joc dinamic la masă, Samara a reușit să egaleze situația la seturi, 1-1, după 11-9.

Setul al treilea a fost marcat de mai multe intervenții ale arbitrilor, momente peste care ambele sportive au trecut cu fair-play.

Sun Yingsha și-a adjudecat actul cu scorul de 11-8.

În final, experiența și constanța liderului mondial și-au spus cuvântul. Ultimul set a fost controlat de jucătoarea chineză, care s-a impus cu 11-5, închizând partida după patru seturi.

În prima rundă a turneului, Elizabeta Samara trecuse de sportiva Loy Ming Ying (Singapore), scor 3-1 (11-8, 9-11, 11-8, 11-7).

Tot miercuri, Adina Diaconu și spaniola Maria Xiao s-au calificat în semifinale, eliminând, în sferturile de finală, cuplul format din Satsuki Odo (Japonia) și Joo Cheonhui (Coreea de Sud), scor 3-2 (8-11, 11-7, 5-11, 11-9, 11-8).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri