Ciclistul elveţian Marc Hirschi a câştigat la debutul în tricoul echipei Tudor, duminică, după ce s-a impus în cursa clasică a Comunităţii Valenciene, disputată pe un traseu de 184 km, între Valencia şi La Nucia, scrie AFP, potrivit Agerpres.
Hirschi, 26 ani, s-a impus la sprint cu timpul de 4 h 26 min 31 sec, obţinând a 24-a sa victorie în plutonul profesionist. El a fost urmat în clasament la două secunde de italianul Christian Scaroni (Astana) şi la şapte secunde de portughezul Antonio Morgado (UAE Emirates).
Hirschi este, alături de francezul Julian Alaphilippe, cea mai importantă recrutare a echipei elveţiene conduse de fostul campion Fabian Cancellara.
Susţinută de producătorul de ceasuri de lux (Tudor), echipa este încă în a doua divizie şi depinde de invitaţiile organizatorilor pentru a participa la cele mai importante curse.
Comentează