DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

EMA evaluează rapelul vaccinului împotriva Covid-19 al Moderna

Moderna
Moderna vaccin

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat luni că evaluează dacă rapelul vaccinului împotriva Covid-19 al Moderna poate fi administrat la cel puţin şase luni după a doua doză a vaccinului, persoanelor cu vârste de cel puţin 12 ani, transmite Reuters.

Evaluarea are loc la o săptămână după ce EMA a anunţat că vrea să decidă până la începutul lunii octombrie dacă să aprobe un rapel al vaccinului dezvoltat de Pfizer-BioNTech.

În timp ce autorităţile europene trebuie încă să aprobe rapelurile vaccinurilor pentru Covid-19, spre deosebire de autorităţile de reglementare din Statele Unite, creşterea numărului de cazuri le-ar putea determina să ia măsuri de precauţie suplimentare.

”Chiar dacă EMA şi ECDC (Centrul European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor) nu consideră că există o nevoie urgentă pentru administrarea rapelurilor la nivelul populaţiei generale, EMA evaluează cererea actuală pentru a se asigura că sunt disponibile dovezi care să susţină necesitatea altor doze”, a anunţat autoritatea de reglementare.

Cererea pentru vaccinul Moderna, numit Spikevax, a fost depusă de compania americană şi include rezultatele unui studiu care este în desfăşurare.

Multe ţări europene au decis să administreze doze rapel, chiar dacă există riscuri legale mai mari, întrucât acestea nu sunt aprobate de EMA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.