Muncitorii emigranţi de pe vasele de pescuit din Irlanda vor beneficia de o protecţie suplimentară în ideea de a evita sclavia modernă din această industrie, conform unui acord convenit de Guvernul irlandez şi un sindicat, informează Reuters potrivit Agerpres.
Potrivit documentului, pescarii ale căror permise de muncă erau anterior condiţionate de rămânerea pe un singur vas vor putea schimba vasul fără a pierde dreptul de a munci, a anunţat marţi Federaţia Internaţională a Lucrătorilor din Transport (ITF).
Apărătorii drepturilor omului susţin că această modificare îi va proteja pe muncitorii care anterior erau vulnerabili să fie exploataţi de armatorii navelor.
Modificările au fost convenite în cursul discuţiilor dintre Guvernul de la Dublin şi ITF, care se pregătea să dea în judecată Irlanda pentru regulile care în opinia ITF lăsau muncitorii din industria pescuitului vulnerabili la exploatare şi sclavie.
"Aceasta este o modificare fundamentală în atitudinea statului la cel mai înalt nivel", a declarat coordonatorul ITF pentru Marea Britanie şi Irlanda, Ken Fleming. Aceasta a avertizat însă că punerea în aplicare a modificărilor va fi crucială pentru a se asigura că drepturile lucrătorilor sunt respectate în practică.
Modificările vor afecta muncitorii din afara Europei care lucrează pe vasele de pescuit irlandeze potrivit unei scheme de tip Atypical Working Scheme (AWS). Angajatorii nu vor mai putea să scadă costul obţinerii unui permis AWS (1000 de euro) din salariul muncitorului. În plus, lucrătorii de pe vasele de pescuit trebuie să primească un contract în limba lor maternă în care să se stipuleze câte ore au lucrat şi sumele care le-au fost plătite. La rândul său, Guvernul irlandez va întări reglementările cu privire la orele de muncă şi condiţiile.
Schema de tip Atypical Working Scheme (AWS), introdusă în 2016, a fost destinată să ofere emigranţilor o modalitate legală pentru a lucra pe vasele de pescuit din Irlanda, în ideea de a se asigura că obţin contracte adecvate şi câştigă cel puţin salariul minim. Cu toate acestea, criticii schemei susţin că AWS nu a pus capăt abuzurilor.
Ken Fleming susţine că unii lucrători au îndurat condiţii similare sclaviei moderne, fiind obligaţi să muncească până la 22 de ore pe zi în condiţii nesigure şi le-a fost refuzată hrana de către superiori cu un comportament abuziv.
Aproximativ 8.000 de persoane în Irlanda sunt sclavi moderni, arată un indice global elaborat de Walk Free Foundation, potrivit căruia numărul global al victimelor sclaviei moderne este de aproximativ 40 de milioane.
Emigranţii care muncesc în industria pescuitului din Irlanda vor fi protejaţi împotriva sclaviei
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

16
Alegeri în Bulgaria: cinci partide vor intra cu siguranţă în noul Parlament (sondaj)
16

35
Donald Trump a declarat că nu are nicio problemă ca Rusia să trimită combustibil către Cuba
35

3.949
Prezența militară americană în Bulgaria - Avioanele americane nu numai că nu au fost mutate, dar sunt peste tot pe aeroportul din Sofia
3.949

76
Noua cursă spre Lună - Diferențele dintre Apollo și Artemis
76

2.205
UE văzută ca factor de scuritate - Trump a împins mai multe state spre Bruxelles
2.205

55
China reia zborurile directe către Coreea de Nord după șase ani
55

169
Scandal în jurul Bisericii Sfântului Mormânt - Benjamin Netanyahu spune că Patriarhul Latin al Ierusalimului va avea acces "total şi imediat" la locul sfânt
169

1.769
Tranzacție uriașă de 2,75 miliarde de dolari pe piața globală a medicamentelor dezvoltate cu inteligenţă artificială (AI)
1.769

118
Viktor Orban: Ucrainenii încearcă să creeze în Ungaria un guvern pro-ucrainean cu banii lor, cu blocada petrolieră şi cu spionii lor
118

19
Elvețienii susţin reguli mai dure pentru utilizarea reţelelor sociale de către minori
19

181
Presa israeliană, critică la adresa Europei: Europa face astăzi aceeași eroare de calcul și referitor la Iran
181

1.796
Războiul pe mai multe fronturi costă - Parlamentul din Israel a aprobat o majorare masivă a bugetului pentru apărare
1.796

5.793
SUA au avut discuţii cu Teheranul: Trump îi califică pe actualii lideri iranieni ca fiind „foarte rezonabili”
5.793
















Comentează