Emil Boc ar putea candida din partea PMP (surse)

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 27-08-2015

Actualizat: 27-08-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Temerile unor lideri liberali că Emil Boc i-ar putea lăsa baltă în ultimul moment nu sunt total nejustificate. Potrivit unor surse politice, actualul primar al municipiului Cluj Napoca este curatat de PMP pentru o nouă candidatură în 2016.

„Emil Boc se apropie de 60% în sondajele de opinie, poate să candideze și din partea PNL și din partea PMP și ca independent și tot o să câștige. Oricum, nu o să se decidă acum, la anul”, au declarat surse din PNL Cluj, pentru evz.ro.

Pe de altă parte, europarlamentarul Daniel Buda exclude posibilitatea ca Emil Boc să plece la PMP. De altfel, într-un interviu recent, Buda susţinea că PNL este obligat să-l susţină pe Boc, pentru că acesta este un primar bun şi nu are contracandidat pe măsură. Nu de aceeaşi părere sunt unii lideri de la Bucureşti ai vechiului PNL, care se tem că noul PNL va suferi la capitolul imagine dacă îl va susţine pe Boc.

O candidatură a lui Emil Boc din partea PMP ar fi o lovitură şi pentru partidul lui Traian Băsescu. Cu un procent minuscul în sondaje, PMP ar avea o şansă să se relanseze cu ajutorul unor personalităţi care încă se bucură de o oarecare simpatie. În acest sens, însuşi Traian Băsescu a anunţat că va deveni membru PMP în toamna acestui an, unii lideri ai partidului vehiculând posibilitatea ca fostul preşedinte să candideze la Primăria Capitalei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri