Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Emirul Dubaiului, şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, a testat un vaccin experimental anti COVID-19

stirileprotv.ro
Emir Dubai

Emirul Dubaiului, şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, a fost inoculat cu un vaccin experimental dezvoltat împotriva noului coronavirus, potrivit unui mesaj publicat marţi pe contul său de Twitter, relatează AFP, potrivit AGERPRES.

Şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, care este şi prim-ministrul Emiratelor Arabe Unite (EAU), şi-a înscris astfel numele pe o listă mai amplă de oficiali din regiunea Golfului Persic care au testat un astfel de vaccin.

Suveranul din Dubai a publicat pe Twitter o fotografie care îl prezintă în timp ce era vaccinat. "Dorim tuturor oamenilor să se bucure de siguranţă şi sănătate şi suntem mândri de echipele noastre care au muncit neobosit pentru ca vaccinul să devină disponibil în Emiratele Arabe Unite", a scris el într-un mesaj care însoţea respectiva imagine.

Şeicul din Dubai nu a precizat tipul de vaccin cu care a fost inoculat.

Compania chineză Sinopharm a demarat în Emiratele Arabe Unite cea de-a treia fază a studiilor clinice pentru un vaccin dezvoltat împotriva maladiei COVID-19, în luna iulie.

BREAKING Fost deputat PSD, condamnat la ȘASE ANI de închisoare cu EXECUTARE pentru trafic de influenţă şi spălare de bani/ MINUTĂ

Rusia a dezvoltat la rândul ei două vaccinuri împotriva COVID-19.

EAU, alcătuite din şapte emirate, au raportat până în prezent peste 136.000 de infectări cu noul coronavirus, inclusiv 503 de decese.

Ministrul de Externe din Emiratele Arabe Unite - şeicul Abdullah bin Zayed Al Nahyan - şi vicepremierul ţării - şeicul Saif bin Zayed Al Nahyan - se numără printre politicienii cu rang înalt care au testat un vaccin experimental împotriva COVID-19.

În septembrie, autorităţile din Bahrain au anunţat că prinţul moştenitor al ţării, Salman bin Hamad Bin Isa Al-Khalifa, a participat la studiile clinice de fază 3 ale vaccinului dezvoltat de compania Sinopharm.

Compania chineză speră ca vaccinul ei să fie aprobat înainte de sfârşitul acestui an.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.