Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Emisarul ONU pentru Yemen: În timpul celor trei ani ai misiunii mele în Yemen noi am propus numeroase oportunităţi părţilor, însă în zadar

monusco.unmissions.org
ONU Natiunile Unite

Emisarul Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) pentru Yemen, Martin Griffiths, a constatat marţi, în faţa Consiliului de Securitate al ONU, eşecul eforturilor de a pune capăt războiului sângeros din această ţară, la finalul misiunii sale care a durat trei ani de zile, informează AFP.

"Părţile (aflate) în conflict trebuie să fie suficient de curajoase şi dispuse să aleagă" calea unei reglementări politice "mai degrabă decât să continue conflictul. În timpul celor trei ani ai misiunii mele în Yemen noi am propus numeroase oportunităţi părţilor, însă în zadar", a deplâns britanicul, ce îşi va depune în curând mandatul pentru a deveni secretar general-adjunct al ONU pentru probleme umanitare.

Succesorul său nu a fost deocamdată numit. Trei candidaţi - un britanic, un suedez şi un japonez - sunt în cursă, potrivit unor diplomaţi, scrie Agerpres.ro.

"Un mediator nu are responsabilitatea nici a războiului, nici a păcii. Rolul lui este de a le prezenta părţilor mijloace pentru a pune capăt războiului", a explicat Griffiths. "Cu profund regret vă raportez astăzi că părţile nu şi-au depăşit divergenţele", a adăugat el.

În timpul intervenţiilor lor, SUA şi Regatul Unit au atribuit responsabilitatea pentru imposibilitatea de a se ajunge la un acord de pace în Yemen exclusiv rebelilor houthi.

Emisarul a precizat că aceştia din urmă, cu care a avut la sfârşitul lui mai o întrevedere la Sanaa, nu s-au arătat dispuşi să aplice un armistiţiu naţional şi să înceapă negocierile de pace decât după încheierea unor acorduri cu privire la utilizarea portului Hodeida (vest) şi aeroportului din Sanaa, oraş aflat sub controlul lor.

În acelaşi timp, guvernul yemenit insistă asupra unui "întreg, care să includă începutul unui armistiţiu" în acelaşi timp cu acorduri asupra portului Hodeida şi aeroportului din Sanaa, a explicat el.

"Am propus diverse soluţii pentru a apropia aceste poziţii. Din nefericire, niciuna dintre aceste sugestii nu a fost acceptată de cele două părţi. Sper că eforturile întreprinse de Oman şi de alţii în urma propriilor mele vizite la Sanaa şi Ryad să-şi arate roadele", a spus emisarul.

Începând cu 2014, războiul a ucis zeci de mii de oameni în Yemen, potrivit diferitor organizaţii umanitare. Mai mult de două treimi dintre cei 30 de milioane de locuitori ai ţării, confruntaţi cu riscuri sporite de epidemii şi foamete, depind de ajutor internaţional. Potrivit ONU, aceasta este cea mai gravă criză umanitară din întreaga lume.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.