Emmanuel Macron ameninţă cu dizolvarea Adunării Naţionale, dacă reforma pensiilor nu va fi votată

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 16-03-2023

Actualizat: 16-03-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Getty Images

Momente delicate în Franța, unde protestele devin din ce în ce mai violente. Preşedintele francez Emmanuel Macron ameninţă cu dizolvarea Adunării Naţionale, Camera inferioară a Parlamentului francez, în cazul respingerii proiectului de lege al pensionării joi, potrivit unor surse, relatează BFMTV. ”Sunt convinsă că, dacă votăm, vom avea o majoritate”, declară joi la CNews preşedinta grupului parlamentar Renaissance, Aurore Bergé. ”Nicun vot din grupul nostru nu va lipsi”, dă ea asigurări, arătând cu degetul ”miza coerenţei” parlamentarilor Les Republicains (LR), care doresc ”de ani de zile o reformă a penisonării” şi îndemnând ”pentru claritatea drepti franceze ca ei să voteze această reformă”, scrie News.ro.

”Dacă decidem să trecem la vot, iar cei care ne-au spus timp de luni de zile să modifcăm textul, iar la sfârşit blochează şi nu mai există o majoritate în Adunarea Naţională”, atunci este ”necesară” o ”clarificare”. ”Singura clarificare la care preşedintele Republicii poate proceda este o dizolvare”, avertizează ea.

Liderul senatorilor LR Bruno Retailleau nu crede în acest scenariu.

”Este jocul etern al presiunii asupra majorităţii şi o măciucă agitată în faţa LR”, declară el la Public Sénat.

”Asta înseamnă să spună LR «atenţie, dacă mergeţi prea departe, puteţi ajunge în faţa alegătorilor voştri», un lucru ”îngrijorător” pentru grupul dreptei în Adunarea Naţională, recunoaşte Bruno Retailleau, dar şi pentru tabăra lui Macron, replică el.

”Nu cred un moment că Emmanuel Macron va dizolva, pentru că şi grupul Renaissance va pierde”, subliniază el.

”S-o facă!”, tună Marine Le Pen la BFMTV, ”nu-mi pune nicio problemă. Hm!”.

”Să respingem acest text. Să fim majoritari şi să-l respingem şi să vorbim despre alegeri. Nu e nicio dificultate!”, îndeamnă şefa grupului parlamentar al Rassemblement National (RN) în Adunarea Naţională.

”Haideţi în campanie, nu e nicio problemă! Nu aşa ne va intimida Emmanuel Macron. Cred că numără şi nu există numărul de deputaţi pentru a atinge majoritatea”, declară, la rândul său deputata ecologistă Sandrine Rousseau.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri