Emmanuel Macron face o mărturie ce CUTREMURĂ MAPAMONDUL: Țara pe care Donald Trump vrea să o transforme în noua Coree de Nord

Autor: Andrei Radu

Publicat: 10-11-2017

Actualizat: 10-11-2017

Article thumbnail

Sursă foto: rt.com

Iranul va deveni "o nouă Coree de Nord" dacă SUA vor face să eşueze acordul nuclear semnat cu Teheranul în 2015, a atenţionat preşedintele francez Emmanuel Macron într-un interviu publicat joi în săptămânalul american Time, informează AFP.

În interviu, Emmanuel Macron povesteşte că a încercat să-l convingă în octombrie pe preşedintele american Donald Trump să continue susţinerea acordului nuclear. "I-am spus: 'Ce altă opţiune aveţi? Ce propuneţi? Dacă doriţi să rupeţi toate relaţiile cu Iranul privind activităţile sale nucleare, veţi crea o nouă Coree de Nord. Ce altă opţiune aveţi? Să intraţi în război, să atacaţi Iranul? Ar fi o nebunie'", scrie agerpres.ro.

Citește și: Pe fondul agravării stării de sănătate a Regelui Mihai, Casa Regală i-a prezentat SUCCESORUL! Cine va prelua conducerea

Fără a-l denunţa în mod oficial, Donald Trump a refuzat la 13 octombrie să "certifice" textul negociat timp de doi ani şi încheiat între Teheran şi grupul 5+1 (SUA, China, Rusia, Franţa, Marea Britanie şi Germania), acord menit să împiedice Teheranul să se doteze cu arme nucleare.

Acum mingea e în terenul Congresului, chemat să înăsprească textul de către preşedintele american, ce ameninţă cu o retragere totală a SUA din acest acord dacă cererile sale nu vor fi satisfăcute.

Citește și: Dezvăluire incendiară a lui Isărescu! Din ce motiv s-a „prăbușit” leul

Pentru locatarul Palatului Elysee, situaţia ar putea degenera. "Am trăit deja aceasta în cazul Coreii de Nord. Şi dintr-odată ne vom trezi în zece sau 12 ani fără niciun control, dar cu armă nucleară (în Iran)", a atenţionat Macron.

Preşedintele francez estimează de asemenea că Donald Trump nu are un "plan B" după ce a anunţat în iunie retragerea SUA din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, semnat în 2015 de 195 de ţări, în lipsa unei renegocieri menite să facă termenii acordului mai favorabili pentru Washington.

Citește și: Doar la noi este posibil: Ce companie de stat a acordat 233 de ANI de concediu medical angajaților, în primele 9 luni ale anului

"Nu puteţi renegocia cu 180-190 de ţări, nu merge aşa ceva", afirmă Macron că ar fi spus şi că i-ar fi cerut lui Donald Trump "să-şi revizuiască decizia". "Nu sunteţi de acord, însă care este planul vostru B? Nu cunosc planul vostru B", a spus el.

Preşedintele francez a asigurat, de asemenea, că date fiind "angajamentele asumate de marile oraşe, state şi de sectorul privat", "se vor putea atinge angajamentele" luate de Barack Obama de a reduce emisiile americane de CO2 cu 26-28 % până în 2025 în raport cu cifrele din 2005.

Citește și: Polițiștii reacționează, la o zi după modificarea Codului Fiscal: „Impactul va fi devastator”. La cât vor ajunge salariile

Macron a confirmat că omologul său american nu va participa la summitul de la Paris din 12 decembrie, pe care Franţa îl organizează la doi ani după acordul de la Paris, "exceptând situaţia în care va exista un mare anunţ din partea lui conform căruia el a decis să se ralieze clubului" semnatarilor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri