Președintele Franței, Emmanuel Macron, a transmis pe pagina sa de Facebook un mesaj în limba română, adresată președinteului Republicii Moldova, Maiei Sandu. Postarea a fost făcută după întrevederea pe care cei doi au avut-o ieri la Paris, în cadrul celei de-a treia reuniuni a Platformei de Sprijin pentru R. Moldova.
”Dragă Maia, eforturile curajoase și ambițioase pe care le depuneți în Moldova, le faceți pentru țara dumneavoastră, dar și pentru Europa. Puteți conta pe susținerea Franței” a scris Macron pe Facebook.
Ieri, Macron a anunțat într-o conferință de presă ajutorul financiar care va fi direcționat către R. Moldova pentru a depăși criza energetică, a gestiona fluxul de refugiați și a continua reformele. Totodată înaltul demnitar a exprimat apreciere autorităților de la Chișinău pentru curajul și hotărârea de a consolida statul de drept și a nu ceda în fața războiului.
”A abandona R.Moldova, să o lăsăm să sufere în acest fel, este egal cu a hotărî că Europa nu mai este fidelă vocației și valorilor sale”, a precizat el.
Comentează