Emmanuel Macron şi Donald Trump au căutat, în cursul unei întrevederi luni seară la New York, puncte de acord asupra subiectelor divergente între Franţa şi Statele Unite, au făcut cunoscut surse din cadrul preşedinţiei franceze, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Timp de aproape o oră, cei doi lideri au discutat, în paralel cu Adunarea Generală anuală a ONU, despre marile subiecte internaţionale, printre care Siria şi Iranul, precum şi despre diferendele comerciale.
"Am avut foarte bune experienţe (bilaterale), câteodată mai puţin bune. Dar ele sunt 99% foarte bune", a declarat Donald Trump la începutul reuniunii care a avut loc într-un mare hotel din Manhattan.
Înconjuraţi de vicepreşedintele Mike Pence şi de şefii diplomaţiilor lor, cei doi şi-au strâns mâinile de două ori în faţa camerelor de televiziune, dar fără să pună în scenă aceeaşi efuziune ca la primele lor întâlniri.
"Suntem aici pentru a obţine rezultate", a anunţat Emmanuel Macron, referindu-se la securitatea comună, lupta împotriva terorismului sau Orientul Mijlociu.
Cei doi lideri "şi-au reafirmat angajamentul de a se coordona strâns în marile dosare", a precizat Casa Albă.
Pentru anturajul preşedintelui francez, "există puncte de vedere divergente" între Washington şi Paris asupra anumitor subiecte, "dar mai repede privind abordarea şi metoda, decât obiectivele". În raport cu anul trecut, "nu există un nou subiect de confruntare", a subliniat partea franceză.
Pe de altă parte, Donald Trump şi-a exprimat interesul de a merge în Franţa pentru a participa la evenimentele care vor marca centenarul încheierii Primului Război Mondial, la 11 noiembrie. Cu această ocazie, el ar putea participa la Forumul pentru Pace, unde Parisul a invitat peste o sută de lideri.
Marţi dimineaţă, Emmanuel Macron şi Donald Trump urmează să ia cuvântul în faţa Adunării Generale a Naţiunilor Unite la care sunt prezenţi în această săptămână circa 130 de şefi de stat şi de guvern, la New York.
Emmanuel Macron și Donald Trump caută puncte de acord asupra subiectelor divergente între Franţa şi Statele Unite
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

16
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
16

592
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
592

24
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
24

46
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
46

44
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
44

38
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
38

26
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
26

23
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
23

24
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
24

22
Rusia urmează să trimită un al doilea petrolier în Cuba
22

2.969
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
2.969

4.107
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
4.107

297
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
297
















Comentează