Emmanuel Macron îl propune pe Thierry Breton pentru un nou mandat de comisar european

Autor: George Traicu

Publicat: 30-07-2024

Actualizat: 30-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: economist.com

Preşedintele Emmanuel Macron i-a propus preşedintei Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, numirea în funcţia de comisar din partea Franţei a lui Thierry Breton, a cărui "competenţă", "experienţă" şi "angajament european" sunt evidenţiate în scrisoarea oficială, transmite AFP, potrivit Agerpres.

În această scrisoare către preşedinta realeasă de Parlamentul European, datată 25 iulie şi făcută publică, şeful statului francez consideră că Thierry Breton va putea, "prin calităţile sale", "să asigure în continuare, în mod independent, responsabilităţile importante" care îi vor fi încredinţate.

Din 2019, Thierry Breton deţine funcţia de comisar pentru piaţa internă, un portofoliu vast, ce include digitalul şi industria. El s-a impus în cadrul CE abordând abuzurile de putere ale giganţilor din domeniul tehnologiei.

În marja ultimului summit european de la sfârşitul lunii iunie, care a avut loc de la Bruxelles în urma alegerilor europarlamentare, preşedintele Macron şi-a făcut cunoscută dorinţa de a-l propune din nou pe Breton, fără însă a o face în mod oficial.

Franţa se afla la acea vreme în campania electorală pentru alegerile legislative, iar Adunarea Naţională (RN), pe atunci partid favorit, i-a contestat "prerogativa" de a numi comisarul european, considerând că ea ar trebui să revină prim-ministrului rezultat în urma alegerilor.

În cele din urmă, partidul de extremă dreaptă nu a câştigat, dar nu a apărut o majoritate clară, astfel că Emmanuel Macron încă nu şi-a numit un guvern care să îl înlocuiască pe cel al lui Gabriel Attal, demisionat şi care se ocupă de afacerile curente.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri