Fostul ministru francez al economiei, Emmanuel Macron, în vârstă de 38 de ani, îşi anunţă miercuri candidatura la preşedinţie, conform unor surse apropiate politicianului, citate de Reuters. Anunţul ar putea să afecteze semnificativ campaniile electorale ale unor candidaţi care au intrat deja în cursă.
Fostul economist şi-a dat demisia din funcţia de ministru şi a înfiinţat mişcarea politică "Înainte". "Este hotărât şi hotărârea a fost luată acum mult timp", a afirmat sursa citată, adăugând că Macron va face anunţul la un centru din nordul Parisului. În ciuda rolului său în Partidul Socialist al preşedintelui Francois Hollande, Macron nu este membru de partid. De asemenea nu a candidat niciodată pentru o funcţie politică, iar analiştii spun că lipsa experienţei aparatului de partid îi reduce şansele de a câştiga fotoliul prezidenţial.
Cu toate acestea, este unul dintre cei mai populari politicieni din Franţa, are o viziune politică de centru, unde ţinteşte şi Alain Juppe, favoritul în sondaje pentru Elysee. Un sondaj care a apărut în luna octombrie l-a îl punea pe Macron în fruntea listei posibililor preşedinţi de stânga, cu 49% dintre francezi considerându-l un bun şef de stat. Valls s-a clasta al doilea, cu 42%, iar Hollande a obţinut doar 13%. Printre alegătorii socialişti, Valls a obţinut 70%, iar Macron doar 50%. Anunţul lui Macron vine cu doar câteva zile înaintea primei runde a alegerilor primare ale Republicanilor şi a aliaţilor săi de centru-dreapta, care avea avea loc duminică.
Principalul rival al lui Juppe este fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, care s-a poziţionat către dreapta într-o încercare de a atrage votanţii îngrijoraţi de imigraţie şi siguranţa. Oricine ar câştiga alegerile primare ale Republicanilor se va confrunta cu Marine Le Pen şi ar câştiga al doilea tur prevăzut pentru luna mai 2017. Bătălia este, însă, complexă. Au apărut îndoieli cu privire la acurateţea sondajelor, după ce britanicii au votat, în mod neaşteptat, să părăsească Uniunea Europeană, iar Donald Trump a fost ales preşedinte al Statelor Unite, şi mai ales că populişti precum Marine Le Pen şi Nicolas Sarkozy au mare succes în Franţa. Mai mult, e de aşteptat ca alegători de stânga să voteze masiv la alegerile primare ale Republicanilor pentru a-l avantaj pe Juppe şi a evita o cursă între Sarkozy şi Le Pen. Alegătorii francezi pot să voteze la alegerile primare chiar dacă nu sunt membri de partid.
Consilierii lui Macron au afirmat că nu va participa la alegerile primare ale socialiştilor, dar ar putea obţine votul alegătorilor care încă mai optează pentru Hollande, sau care ar vota pentru Manuel Valls, dacă Hollande ar decide că nu candidează, conform Agerpres.































Comentează