DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Emmanuel Macron vrea o reuniune la cel mai înalt nivel pentru abolirea universală a pedepsei cu moartea

Agerpres - Reuters
Emmanuel Macron

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat, sâmbătă, la împlinirea a 40 de ani de la abolirea pedepsei cu moartea în Franţa, că vrea organizarea unei reuniuni la cel mai înalt nivel pentru a-i convinge pe liderii ţărilor care încă pun în aplicare astfel de pedepse, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Macron a precizat că Franţa va “relansa lupta pentru abolirea universală” a pedepsei cu moartea organizând o reuniune pentru convingerea liderilor ţărilor care încă au o astfel de pedeapsă să renunţe de urgenţă.

Emmanuel Macron a amintit că în 1981 Franţa a devenit a 35-a ţară care a abolit pedeapsa cu moartea. “106 state au ales până acum această cale, în timp ce alte 50 respectă un moratoriu de drept sau de factocu privire la execuţii”, a precizat el.

Preşedintele francez a menţionat că în 2020 în lume au fost executate 483 de persoane. “483 de execuţii administrate de 33 de regimuri politice care au în mare parte în comun un gust pentru despotism, respingerea universalităţii drepturilor omului”, a spus Macron.

Pedeapsa cu moartea există în prezent în mai multe ţări, printre care se numără şi China, SUA şi India.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.