Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Enel X intră în parteneriat cu Hubject, cea mai importantă platformă de roaming din lume

enel

Filiala Enel X Financial Services a Enel X a semnat un acord de parteneriat pe termen lung cu Hubject, cea mai importantă platformă de roaming din lume, prin care va oferi soluţii de decontare pentru a facilita tranzacţiile dintre operatorii punctelor de încărcare şi furnizorii de servicii de mobilitate electrică, cu scopul de a creşte profitabilitatea mobilităţii electrice, anunță news.ro.

"Enel X, prin filiala sa Enel X Financial Services, specializată în soluţii de plată, a fost selectată de către Hubject pentru a activa serviciile de decontare financiară dintre operatorii de puncte de încărcare (CPO) şi furnizorii de servicii de e-mobilitate (EMP) pe platforma eRoaming a Hubject, lider mondial pentru astfel de soluţii. Acest serviciu, numit 'intercharge Settlement', permite o soluţie de plată şi de facturare B2B automatizată, menită să reducă costurile de procesare B2B şi să contribuie la îmbunătăţirea rentabilităţii tuturor companiilor partenere participante. În plus, acest parteneriat permite facilitarea de către eRoaming a adoptării la scară largă a vehiculelor electrice (EV)", arată Enel într-un comunicat.

Citește și: Avertisment dur! Doctor: ‘Vor fi și situații în care unii părinți își vor trimite copii la școală chiar cu febră’

Serviciul va fi disponibil în toate ţările zonei euro până la sfârşitul acestui an.

"Acest parteneriat pe termen lung este un pas important în poziţionarea companiei noastre ca jucător lider pe piaţa serviciilor financiare. Acest acord cu Hubject reprezintă o mărturie a angajamentului nostru faţă de soluţiile inovatoare axate pe abordarea centrală a clienţilor bazată pe modelul tradiţional al produselor energetice. Platforma Fintech pe care am implementat-o ​​deschide calea către noi modele de afaceri care permit interoperabilitatea între diferite ecosisteme", spune Giulio Carone, CEO al Enel X Financial Services.

Soluţia este primul serviciu complet de decontare financiară de tip B2B din sectorul mobilităţii electrice şi permite operatorilor de puncte de încărcare să determine în mod direct tarifele B2B pentru procesele de încărcare, precum şi automatizarea procesului de facturare şi plată către Furnizorii de Servicii de e-Mobilitate.

"Suntem încântaţi să lucrăm cu Enel X pentru a oferi un nivel şi o calitate a serviciilor de neegalat tuturor celor peste 750 de parteneri de pe platforma noastră eRoaming. Una dintre cele mai mari provocări din industria de încărcare a vehiculelor electrice cu o mulţime de ore de lucru şi foi de calcul în fiecare lună poate fi considerată în cele din urmă soluţionată. Acest lucru permite tuturor partenerilor noştri să îşi îmbunătăţească modelul de afaceri cu fiecare tranzacţie efectuată prin intercharge Settlement", afirmă Christian Hahn, CEO Hubject.

Noua soluţie de decontare elimină activităţile manuale în procesele de clasificare, facturare şi plată, care erau predispuse la erori. Soluţia oferă, de asemenea, o platformă pentru soluţionarea conflictelor online şi informaţii valoroase privind raportarea. În plus, va îmbunătăţi securitatea plăţilor, precum şi controlul cheltuielilor de exploatare, ajutând afacerile să le reducă substanţial.

Hubject a dezvoltat o platformă interoperabilă de puncte de încărcare a vehiculelor electrice care le permite şoferilor să îşi încarce maşinile printr-o reţea de 250.000 de puncte de încărcare publică la nivel mondial, fără a fi nevoie să semneze noi contracte în afara celor încheiate deja cu furnizorii lor de servicii de mobilitate electrică.

Citește și: Video O blondă a umilit un jandarm! L-a lovit și l-a scuipat, după ce a legitimat-o că nu purta mască în magazin

Înainte de acest acord, când avea loc o sesiune de încărcare, furnizorul de servicii de e-mobilitate trebuia să plătească separat operatorul de puncte de încărcare în conformitate cu preţurile declarate de acesta. În plus, fiecare tranzacţie bilaterală era decontată manual, lunar sau bi-lunar, în urma unui proces complex de regularizare.

Enel X a încheiat numeroase acorduri de interoperabilitate prin intermediul platformei eRoaming Hubject pentru a lărgi reţeaua publică de încărcare pusă la dispoziţie clienţilor săi din întreaga Europă, extinzându-şi astfel calitatea de furnizor de servicii de mobilitate electrică în Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Ungaria, Irlanda, Olanda, Norvegia, România, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia şi Regatul Unit.

Interoperability, sau eRoaming, este o componentă structurală a misiunii Enel X de a crea soluţii de încărcare pentru toate tipurile de utilizare (casă, birou, tranzit), care sunt accesibile printr-un singur punct de acces, şi anume aplicaţia JuicePass de la Enel X. Această aplicaţie este o interfaţă unică pentru clienţii Enel X care permite încărcarea acasă şi la birou, precum şi pentru a accesa reţeaua publică de puncte de încărcare ale Enel X şi ale partenerii săi şi, în cele din urmă, reţeaua Hubject per ansamblu.

Se preconizează că Enel X îşi va creşte reţeaua de puncte de încărcare publică şi privată puse la dispoziţie clienţilor la nivel mondial, prin parteneriate de interoperabilitate, la aproximativ 736.000 până în 2022, de la aproximativ 130.000 astăzi, pentru a sprijini adoptarea vehiculelor electrice şi decarbonizarea sectorului transporturilor.

Enel X Financial Services, o companie a grupului Enel controlată 100% de Enel X, este o societate emitentă de monedă electronică (Electronic Money Institution - EMI) autorizată de Banca Italiei în decembrie 2018 care oferă soluţii de plată consumatorilor şi corporaţiilor care acţionează cu respectarea deplină a protecţiei datelor şi a confidenţialităţii.

De asemenea, este o entitate reglementată înregistrată în registrul central al Autorităţii Bancare Europene (EBA) care conţine informaţii despre instituţiile de plată şi cele emitente de monedă electronică. Enel X Financial Services îşi propune să devină un jucător de frunte în domeniul fintech.

Enel X este divizia globală de afaceri a Enel dedicată dezvoltării de produse inovatoare şi soluţii digitale în sectoarele în care energia prezintă cel mai mare potenţial de transformare: oraşe, case, industrii şi mobilitate electrică. Compania este lider global în domeniul serviciilor energetice avansate, gestionând soluţii de echilibrare a reţelei prin managementul consumului de energie, cu o capacitate totală de peste 6 GW, gestionată la nivel global, o capacitate de stocare instalată de 110 MW iar, în sectorul mobilităţii electrice, în jur de 130.000 de puncte publice şi private de încărcare a vehiculelor electrice pe tot globul.

Citește și: Ludovic Orban îl face praf pe Alexandru Rafila: ‘Niciodată un guvern nu poate să impună aşa ceva’

Joint-venture-ul de mobilitate electrică Hubject a fost fondat în 2012. Acţionarii săi sunt BMW Group, Bosch, EnBW, Enel X, Innogy, Mercedes Benz AG, Siemens şi Volkswagen Group. Joint-venture-ul are peste 750 de parteneri de afaceri, precum şi 250.000 de puncte de încărcare interoperabile în Albania, Austria, Belgia, Brazilia, Bulgaria, Canada, China, Columbia, Croaţia, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Japonia, Letonia, Liechtenstein, Luxemburg, Malta, Olanda, Noua Zeelandă, Macedonia de Nord, Norvegia, Peru, Polonia, Portugalia, Republica Coreea, România, Rusia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Turcia, Regatul Unit şi Statele Unite ale Americii. Sediul central al Hubject este situat la Berlin, cu unităţi de operaţiuni în Statele Unite (Los Angeles) şi China (Shanghai).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.