Enrique Iglesias şi Anna Kournikova anunţă naşterea celui de-al patrulea copil al lor

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 23-12-2025 19:29

Article thumbnail

Sursă foto: People.com

Cântăreţul Enrique Iglesias şi fosta jucătoare de tenis Anna Kournikova au anunţat naşterea celui de-al patrulea copil al lor, care a venit pe lume la 17 decembrie, transmite agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Cuplul a postat luni pe Instagram o fotografie care îl înfăţişează pe nou-născut înfăşurat într-un pled alb cu dungi roz şi negre, la fel ca cearşaful de pe pătuţul în care doarme, şi o căciulă roz cu dungi albastre, lângă o jucărie de pluş.

Cei doi au postat doar data la care s-a născut cel de-al patrulea copil al lor, 12 decembrie.

Enrique Iglesias, fiul renumitului cântăreţ spaniol Julio Iglesias, în vârstă de 50 de ani, şi fosta jucătoare de tenis rusă, în vârstă de 44 de ani, care şi-a anunţat sarcina în luna august, sunt părinţii gemenilor Nicholas şi Lucy, în vârstă de şapte ani, şi ai lui Mary, în vârstă de cinci ani.

Ei au postat pe reţelele sociale fotografii în care pot fi văzuţi alături de copiii lor.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri