Temerile generate de epidemia de coronavirus s-au alăturat prăbuşirii preţului petrolului, iar această situaţie a dus la scăderea Bursei de la Bucureşti consemnată luni dimineaţa, a explicat, luni, pentru AGERPRES, Ovidiu Dumitrescu, CFA, director adjunct, Tradeville.
"Temerile generate de epidemia de coronavirus s-au alăturat prăbuşirii preţului petrolului, cauzată de disoluţia pactului OPEC - Rusia. Acest lucru a generat o recalibrare a preţurilor majorităţii activelor, în funcţie de riscurile percepute de investitori", a declarat Ovidiu Dumitrescu.
Întrebat cât mai scade Bursa, el a afirmat că acest lucru va depinde în special de amploarea pe care o vor avea efectele epidemiei de coronavirus asupra principalelor economii de la nivel mondial.
De asemenea el a explicat cum funcţionează mecanismul de întrerupere a volatilităţii, care a acţionat în această dimineaţă la Bursă.
"Acest mecanism este introdus ca urmare a unor reglementări la nivel european şi are ca scop prevenirea aşa-numitelor "flash-crash"-uri (scăderi rapide şi ample ale pieţei datorate fie unor erori umane, fie funcţionării deficitare a unor sisteme
automate), dar şi o democratizare a tranzacţionării, prin oferirea oportunităţii unor investitori care nu avuseseră răgazul să introducă ordinele de a participa în timp util la piaţă. Practic, bursa opreşte tranzacţionarea continuă pentru câteva minute, dacă, într-un interval scurt de timp, variaţia preţului unui activ depăşeşte o valoare procentuală (în plus sau în minus) faţă de preţul celei mai recente tranzacţii. În acest interval, investitorii pot introduce în continuare ordine, într-un fel de licitaţie (proces de "fixing"), prin care sa rezulte un nou preţ de echilibru al pieţei. Pornind de la acest preţ, piaţa poate să reia apoi tranzacţionarea continuă,
cu condiţia ca amplitudinea variaţiilor de preţ pe intervale scurte să nu mai depăşească nivelul amintit mai sus (în caz contrar, re-începând acel proces de "fixing" despre care vorbeam)", a spus Ovidiu Dumitrescu.
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere şedinţa de luni, iar la 10 de minute de la debut consemna tranzacţii în valoare de 14,23 milioane de lei (2,9 milioane de euro).
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 companii, înregistra o scădere de 9,79%, până la 8.520,67 de puncte, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în scădere cu 9,56%.
În plan internaţional, principalele burse europene au înregistrat luni dimineaţa scăderi importante, afectate de agravarea crizei sanitare provocată de epidemia de coronavirus dar şi de şocul petrolier provocat de Arabia Saudită care a declanşat un război al preţurilor, transmite Reuters.
Pe de altă parte, preţul petrolului s-a prăbuşit luni cu aproximativ 30% după ce Arabia Saudită a anunţat că a redus preţul oficial de vânzare al petrolului său şi de asemenea a dezvăluit că intenţionează să îşi majoreze semnificativ producţia de ţiţei luna viitoare, declanşând practic un război al preţurilor exact într-un moment în care epidemia de coronavirus afectează cererea mondială de petrol, transmite Reuters.
Epidemia de coronavirus contribuie la scăderea BVB
Explorează subiectul
Articole Similare

2
Comisia Europeană va modifica interdicţia UE privind vânzarea de automobile cu motoare pe combustie din 2035
2

7
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere în lume: Bursa de pe Wall Street a deschis mixt şedinţa de vineri
7

198
Vacanțele în Bulgaria se scumpesc: Cât vor plăti românii pentru un sejur în destinația lor preferată
198

23
Alexandru Nazare, la ECOFIN: România cere eficienţă, transparenţă şi reguli moderne în arhitectura economică şi financiară a UE
23

18
Rata angajării în UE s-a menţinut stabilă în trimestrul trei din 2025: Creșteri notabile în România, Malta și Estonia
18

32
România, campioană în UE la neîncasarea taxelor: Pierde o treime din TVA si din impozitul pe profit
32

60
O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe, adjudecată cu 90.000 de Euro
60

2.823
Principala sursă de numerar pentru Kremlin a fost nimicită: venituri, similare cu cele din 2020, din criza pandemiei
2.823

1.316
VIDEO Situația Lukoil din România - Premierul Ilie Bolojan a prezentat datele actualizate: „Termenele au fost amânate până în primăvară!”
1.316

4.940
Raport șocant: O elită minusculă controlează averea lumii – cine deține cu adevărat planeta
4.940

3.136
Tăieri la ASF, cea mai bogată instituție a statului: salarii medii de peste 13.500 de lei, reduse cu 30%
3.136

2.123
Prețurile la energie efectiv au bubuit în România: Creștere de peste 60%, față de anul trecut
2.123

61
Piața imobiliară, în scădere: mai puține locuințe date în folosință a scăzut în trimestrul III 2025
61





















Comentează