Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Epidemia de coronavirus lovește în plin industria berii - Ce se întâmplă cu berea Corona

sciencealert.com
coronavirus

AB InBev, producătorul berii Corona, Budweiser și Stella Artois, estimează un profit cu 10% mai mic pentru primul trimestru din acest an din cauza epidemiei de coronavirus.

Cel mai mare producător de bere din lume se așteaptă la venituri mai mici pe măsură ce cererea și consumul de bere în China au scăzut drastic, scrie cnbc.com potrivit news.ro

Producătorul berii Corona nu va aduce nicio modificare strategiei sale de publicitate, în pofida asemănării nefericite a numelui cu coronavirusul mortal, relatează CNN Business.

Constellation Brands, care produce mai multe variante ale popularei beri lager, a anunţat într-un comunicat că clienţii săi ”înţeleg că nu există nicio legătură între virus şi afacerea noastră”.

”Vânzările de bere Corona sunt foarte solide şi aprreciem sprijinul constant al fanilor noştri”, declarat purtătorul de cuvânt al Constellation Brands, Stephanie McGuane.

”Publicitatea pentru Corona corespunde cu campania pe care o derulăm de 30 de ani şi se bazează pe încrederea puternică a clienţilor”.

Răspândirea coronavirusului nu ar fi putut avea loc într-un moment mai prost pentru Constellation, care cheltuie 40 de milioane de dolari pentru lansarea noii beri hard seltzer sub brand Corona. O parte din promovare include un tweet sponsorizat care a provocat critici pentru utilizarea frazei ”coming ashore soon" (ajunge la ţărm în curând n.r.)

Citește și: Total NEAȘTEPTAT - Medicul Streinu - Cercel anunță că bărbatul infectat cu coronavirus NU primește niciun tratament .

Două sondaje publicate în această săptămână arată că brandul Corona are de suferit din cauza reacţiilor negative.

5W Public Relations a arătat că 38% dintre americani nu ar cumpăra ”sub nicio formă” Corona din cauza epidemiei, iar alţi 14% au spus că nu ar comanda în public Corona. Studiul a fost realizat în rândul a 737 de băutori de bere din Statele Unite.

Într-un alt studiu, efectuat de YouGuv, intenţia consumatorilor de a cumpăra Corona a scăzut la cel mai redus nivel din ultimii doi ani. Studiul mai arată că scorul de favorabilitate al Corona a scăzut semnificativ de la începutul anului.

În India, un număr foarte mare de locuitori au folosit în căutarea lor pe Google termenii “Corona beer virus” (Virusul bere Corona). Potrivit datelor Google trends, indienii confundă sau asociază virusul cu berea Corona.

Datele Google mai arată că situații similare s-au mai înregistrat în special în Australia, Canada și SUA, acolo unde mai multe persoane au vrut de asemenea să afle mai mult despre “virusul bere Corona”.

Căutările online pentru "corona beer virus" au crescut la începutul lunii februarie, dar între timp au scăzut.

Acţiunile Constellation Brands au scăzut joi cu 8%, în contextul unui declin general al pieţei, pe fondul creşterii temerilor provocate de coronavirus. Numărul cazurilor a urcat vineri la 83.577, la nivel global. Aproape 3.000 de oameni au murit din cauza virusului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.