Epidemia de pestă pocină din ultima perioadă afectează afacerile fermierilor

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 25-07-2018

Actualizat: 25-07-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Epidemia de pestă pocină din ultima perioadă afectează afacerile fermierilor, care sunt nevoiți să sacrifice mii de animale. Peste 3.000 de porci au fost sacrificați în județul Brăila din cauza virusului, iar autoritățile au anunțat că eutanasierea animalelor va continua zilele următoare, scrie Mediafax.

Fermierii români sunt afectați din pricina numărului mare de porci pe care sunt nevoiți să îi sacrifice, anunțând că își vor închide afacerile. De pildă, producătorul de mezeluri Carniprod Tulcea, o afacere de 18 milioane de euro, condus de Nicolae Ciuleac, a anunțat că va renunța la activitatea de creștere a porcinelor, după ce pesta porcină africană i-a afectat peste 40.000 de porci.

„Am ajuns la 29.000 de porci ucişi dintr-un total de 45.000 de porci ce urmează să fie ucişi şi incineraţi. Trebuie să distrugem şi 500-600 de tone de carne de porc din depozite. Suntem într-o zonă critică aici în apropiere de Delta Dunării. Pe viitor vom achiziţiona carne de porc de la alţi producători“, a spus, pentru Ziarul Financiar, Nicolae Ciuleac.

Citește și: Scade cantitatea de aur extrasă de cel mai mare producător din lume, China

Fermierii au avertizat că peste 65.000 de porci urmează să fie sacrificați la nivelul țării din cauza virusului pesta de porcină africană care a fost depistat în județe precum Satu Mare, Bihor, Constanța, Ialomița, Brăila, cel mai recent focar depistându-se miercuri în județul Sălaj, acest lucru urmând să influențeze creșterea importurilor.

Potrivit datelor furnizate de Eurostat, Biroul de Statistică al Uniunii Europene, în primele patru luni din 2018, importurile de carne de porc au crescut cu 30% faţă de anul precedent, ajungând la peste 140 de milioane de euro în aprilie 2018, iar în anul 2017, românii au mâncat carne de porc provenită din import în valoare de 475 de milioane de euro.

La jumătatea lunii iulie, autoritățile române au apelat la ajutor din partea Uniunii Europene, pentru fermierii afectați de virsul pestei porcine.

„Am socotit necesar, stimaţi colegi, să vă informez şi să mă folosesc de această întâlnire şi să solicit în numele ţării mele ajutor. De altfel, am transmis celor doi comisari europeni, domnului Phil şi Vytenis Andriukaitis, o solicitare pentru un sprijin concret financiar, pentru a-i putea ajuta pe fermierii români greu încercaţi de prezenţa acestui virus şi de măsurile radicale de intervenţie necesare a fi luate”, a precizat Ministrul Agriculturii.

Citește și: Comisia Europeană a anunţat lansarea a patru noi sateliţi Galileo

Miercuri, ANSVSA a anunțat că un nou caz de pestă porcină africană a fost depistat în județul Sălaj, la două cadrave de poci mistreți găsite într-o pădure din comuna Măieriște care se află în apropierea limitei de județ dintre Satu Mare și Bihor.

„În urma confirmării diagnosticului de către Institutul de Diagnostic si Sănătate Animală București (IDSA) - Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală, serviciile veterinare au intervenit de urgență”, precizează Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri