Epidemiologii români sunt ÎNGRIJORAȚI și anunță care sunt condițiile pentru revenirea la normalitate

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 22-06-2020

Actualizat: 22-06-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Reprezentanţii Societăţii Române de Epidemiologie se arată îngrijoraţi din cauza creşterii constante în ultima săptămână a numărului de cazuri, la 300 de cazuri pe zi de infecţie SARS-CoV-2 şi a peste 10 decese COVID-19 produse zilnic. Epidemiologii consideră că revenirea la normalitate este condiţionată de scăderea numărului de cazuri şi decese.

Epidemiologii se arată îngrijoraţi de creşterea constantă a numărului de îmbolnăviri din ultima perioadă, dar şi de numărul de decese şi au transmis un set de recomandări pentru populaţie:

Citește și: VIDEO! Tânăr bătut și încătușat de polițiști live pe Facebook: ‘Trebuie să purtați mască de protecție și mănuși’

- anunţarea sau consultarea cu un medic în cazul apariţiei manifestărilor caracteristice bolii;

- păstrarea distanţării fizice de cel puţin 1,5 m între persoane în spaţiile închise sau în orice circumstanţă în care sunt prezenţi mai mulţi indivizi;

- evitarea constituirii unor grupuri mari de persoane, peste numărul recomandat;

- purtarea măştii în spaţii închise sau ori de câte ori este necesară interacţiunea dintre două sau mai multe persoane;

Citește și: Rareș Bogdan dezvăluie varianta PNL pentru funcția de Avocat al Poporului: Nu e Ana Birchall

- igiena prin decontaminarea frecventă a mâinilor cu apă şi săpun şi/sau cu soluţie hidroalcoolică;

- decontaminarea obiectelor sau suprafeţelor utilizate sau atinse de mai multe persoane; respectarea recomandărilor autorităţilor şi metodologiilor prin care se realizează activităţile individuale sau a grupurilor de persoane, ca urmare a măsurilor de relaxare aflate în vigoare.

”Considerăm că revenirea la normalitate este posibilă numai cu condiţia scăderii constante a numărului de cazuri şi a deceselor, iar implementarea măsurilor necesare de relaxare, prevăzute în etapele următoare, depinde de respectarea reglementărilor reamintite şi manifestarea spiritului civic din partea fiecărui cetăţean al acestei ţări”, au transmis epidemiologii.

Citește și: În contextul creșterii cazurilor de coronavirus, Nelu Tătaru trage semnalul: O să fim nevoiți să aplicăm și anumite restricții .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri