Episcopia Hușilor, după condamnarea fostului episcop pentru viol: 'Ne manifestăm profunda compasiune și înțelegere față de persoanele vătămate'

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 28-06-2024

Actualizat: 28-06-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Episcopia Hușilor a emis un comunicat în urma solicitărilor din partea presei, referitor la hotărârea de condamnare în primă instanță a fostului episcop Corneliu Onilă și a numitului Jitaru Sebastian. Curtea de Apel Galați a pronunțat recent o condamnare pentru faptele imorale imputate celor doi.

Episcopia a subliniat că a luat act de această condamnare și de gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpaților. De asemenea, a clarificat că, din august 2017, nu a mai existat nicio legătură canonică cu cei doi indivizi menționați.

”Întrucât au fost mai multe solicitări din partea presei, privind formularea unui punct de vedere referitor la hotărârea de condamnare în primă instanță a fostului episcop Corneliu Onilă și a numitului Jitaru Sebastian, pronunțată de Curtea de Apel Galați, menţionăm că instituția noastră a luat act de această condamnare, precum și de gravitatea deosebită, sub toate aspectele, a faptelor imorale reținute în sarcina inculpaților.

După ce va fi emisă o hotărâre definitivă în acest caz, forurile prevăzute de Statutul şi Regulamentele bisericeşti sunt abilitate să ia măsurile care se impun. Începând cu luna august 2017, Episcopia Huşilor nu a mai avut niciun fel de legătură canonică cu susnumiții.

Regretăm profund sminteala creată de acest caz, greu de imaginat, precum și comportamentul nedemn față de persoane nevinovate și aflate în incapacitatea de a se apăra, victime ale acestor abuzuri sexuale constatate de instanța juridică.

Până la pronunțarea definitivă în această speță, considerăm că gravitatea faptelor este sporită cu atât mai mult cu cât acestea sunt reținute în sarcina unor slujitori ai Bisericii, care trebuiau să fie, prin excelenţă, exemple de moralitate și de respect față de demnitatea persoanei umane.

De aceea, precizăm, încă o dată, faptul că nicio instituție nu poate fi confundată cu o persoană. Orice mentalitate care susține o asemenea abordare este ilogică și ilegitimă.

Astfel, Episcopiei Hușilor nu i se impută responsabilitatea pentru faptele penale și imorale reținute în sarcina inculpaților, ci este considerată, principial, de legiuitor, drept garant, în eventuala insolvabilitate a acestora. Culpa le revine în mod exclusiv persoanelor în dreptul cărora au fost reținute infracțiunile, iar Episcopia Hușilor are drept de regres împotriva celor în cauză. În spiritul acestor realități, Episcopia Hușilor va contesta îndeplinirea condițiilor legale privind atragerea răspunderii solidare, ca parte responsabilă civilmente.

Ne manifestăm profunda compasiune și înțelegere față de persoanele vătămate, conștientizând efectele negative, pe termen lung, generate asupra lor, de această speță.

În contextul celor menționate, până la o decizie finală, ne rezervăm dreptul de a nu dezvolta mai mult acest subiect, în afara celor deja precizate.”, se arată în mesajul Biroului de presă al Episcopiei Hușilor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri