Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Episcopul Canadei prezintă cele trei exigențe pentru mântuire: mărturisirea, dragostea, purtarea crucii

www.wikipedia.org
biserica ortodoxa

„Sunt trei cerințe pe care Hristos ni le pune înainte ca exigențe ale intrării noastre în împărăția cerurilor”, a subliniat Episcopul Canadei într-un cuvânt transmis în contextul Duminicii Sfinților Români: „mărturisirea, dragostea, purtarea crucii”, potrivit basilica.ro.

Mărturisirea

„Mărturisirea este un element central al vieții creștine” spune ierarhul și citează un comentariu anonim la Evanghelia după Matei:

Citește și: Dezvăluire din ședința programată de Klaus Iohannis, la care participă și Ludovic Orban: Nu s-ar mai deschide .

„Este cu neputință ca cineva care tăgăduiește cu buzele sale să poată crede în inima sa. Căci rădăcina mărturisirii este credința inimii. Mărturisirea este astfel rodul credinței. Atâta timp cât rădăcina trăiește, ea trebuie să producă fie ramuri, fie frunze, iar dacă planta nu produce acestea, știm, fără îndoială, că rădăcina sa este uscată în pământ. În același mod, atâta timp cât credința inimii este sănătoasă, întotdeauna seamănă cu buzele semințele mărturisirii. Dar dacă nu există nicio mărturisire cu gura, ar trebui să știți, dincolo de orice îndoială, că credința inimii s-a vestejit deja”.

„Mărturisirea vine din convingere. În cazul Sfinților Apostoli, ei au fost martorii învierii lui Hristos și convingerea aceasta au transmis-o mai departe prin norul celor care au crezut până la noi astăzi”, explică Episcopul Canadei.

Ierarhul amintește că „Sfinții sunt cei care au crezut lui Hristos și l-au mărturisit pe El. Căci fiecare sfânt prin cuvintele și viețile lor au îndreptat privirea contemporanilor către Dumnezeu izvorul a toate”.

Dragostea

Părintele Episcop argumentează prin mai multe pasaje scripturistice ideea că „centralitatea a tot ce se întâmplă din punct de vedere al lui Dumnezeu o ocupă dragostea”.

„Ea este cea care manifestă relația omului cu Dumnezeu și cu semenii. Cele două direcții ale dragostei sunt diferite: una este verticală îndreptată către Dumnezeu și una orizontală către aproapele. Ele sunt complementare dar nu egale și nici simetrice. Ele reflectă incomparabila poziție a lui Dumnezeu de Creator față de creatura Sa dar și desăvârșita relație contemplată de Dumnezeu și sădită în om de iubire a aproapelui ca pe sine”.

Purtarea crucii

Citește și: Cutremur pe piața din România! DNA intră tare și destructurează caracatița anunțată de Nelu Tătaru

„Cea de-a treia exigență a intrării în împărăția cerurilor este urmarea lui Hristos prin purtarea crucii”, semnalează Episcopul Ioan Casian.

Ierarhul evidențiază că „cel care dorește împărăția lui Dumnezeu are o singură cale, aceea de a urma lui Hristos. Căci mântuirea nu stă în puterea noastră ca oameni ci este o lucrare a lui Dumnezeu”

„Cel care poartă crucea tuturor este Hristos. Crucea fiecăruia este crucea lui Hristos prelungită în viața fiecăruia. Harul crucii lui Hristos alimentează crucea noastră personală. Căci mântuirea este un dar al lui Dumnezeu primit de noi prin credință. Nu stă în puterea noastră să-l realizăm. Iar faptele care manifestă vizibil credința nevăzută sunt toate roade ale harului care irigă, alimentează și face să crească și să sporească viața care le produce”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.