Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Episcopul Slatinei a vorbit despre purtarea crucii: 'Dumnezeu știe mai bine decât noi care ne e 'măsura'

twitter.com
cruce

Episcopul Sebastian al Slatinei și Romanaților a vorbit duminică despre purtarea crucii și a insistat pe faptul că măsura greutăților prin care trecem este întotdeauna bine cântărită de Dumnezeu.

Ierarhul a spus că textul evanghelic duminical sugerează imaginea unei mulțimi de oameni care străbat calea vieții acesteia purtându-și fiecare crucea în spate, după modelul Domnului; o mulțime de „hristoși” călători prin viață, următori ai învățăturii și exemplului Său”, potrivit basilica.ro.

Citește și: Reacția Gabrielei Firea, după afirmația lui Nicușor Dan despre 'panarame': 'Sunt și voi fi mereu alături de toate femeile! Ele duc greul!'

„Imaginea aceasta, a unor pelerini care își poartă crucea vieții − pe de o parte −, și a altora, indiferenți ori neîncrezători în importanța ei – pe de alta −, constituie și provocarea evangheliei de azi”, a spus PS Sebastian.

Preasfinția Sa a prezentat și o pildă în acest sens:

Un om se tot plângea de „crucea” vieții sale. O găsea prea grea pentru puterile lui și, pentru aceasta, se considera nedreptățit de Dumnezeu. Văzând lamentarea acestuia, într-o noapte Domnul i Se arătă în vis, unde se făcea că îl duce într-o încăpere mare, în care se găseau expuse diferite cruci.

− Alege-ți, așadar, tu singur crucea care crezi că ți se potrivește, de vreme ce te tot plângi că Eu ți-am dat una prea grea! îi spuse Domnul.

Bucuros, omul își lepădă imediat crucea sa și începu să caute alta, mai potrivită. Văzu o cruce subțire, dar era prea lungă. Văzu alta mai scurtă, dar când a vrut să o ridice pe umeri i se păru grea ca plumbul. Apoi găsi una care-i plăcu și încercă să vadă cum i s-ar potrivi, dar când și-o puse pe umeri simți că avea un ghimpe ascuțit care îl înțepa. Astfel, nicio cruce nu i se părea potrivită. Se uită încă o dată la toate, dar niciuna nu-i venea la socoteală.

Vezi și: Paradoxul din România care cu greu poate fi explicat: Avem mai mulți tineri decât vârstnici, dar pensionarii îi depăşesc pe salariaţi

Deodată, însă, zări o cruce pe care, până atunci, n-o luase în seamă! Aceasta nu părea nici prea grea, nici prea lungă, nici prea mare. Dimpotrivă, părea făcută special pentru el. Pe aceasta se hotărî să o ia și să o poarte de acum înainte. Când însă o privi mai de aproape, observă că era tocmai crucea pe care o… lepădase la intrare! Era chiar crucea lui!

Epidemia, tot o cruce

„Morala: Dumnezeu știe mai bine decât noi care ne e ‹măsura›. Să avem încredere în El! Să ne asumăm și să ne purtăm cu răbdare și resemnare sfântă crucea rânduită, pentru că cine voiește să-și scape sufletul (de cruce) și-l va pierde!…”

„Nu vi se pare că și epidemia aceasta care a cuprins întreg mapamondul este tot o astfel de ‹cruce›?”, a întrebat PS Sebastian. „E adevărat, parcă mai grea ca oricând! Dar, dacă Domnul ne-o dă?… Haideți să o purtăm cu demnitate și credință sfântă și bun este El să ne răsplătească și credința, și răbdarea, și înțelepciunea cu care înțelegem să o facem!”, a îndemnat ierarhul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.