În lipsa iubirii, drogurile exploatează "setea de infinit şi dorul de absolut" ale oamenilor, promiţând înălţimi rapide, dar oferind, în realitate, prăbuşiri lăuntrice şi depresii, a declarat, pentru AGERPRES, episcopul ortodox al Oradiei, dr. Sofronie Drincec, absolvent şi al unei Facultăţi de Medicină.
Potrivit acestuia, cea mai profundă formă de vindecare este nu doar eliberarea de o dependenţă, ci reînvăţarea vieţii - cel mai de preţ dar al lui Dumnezeu pentru noi.
"În fond, drogurile sunt un surogat nefericit, o încercare de a înlocui binele autentic cu o imitaţie perversă şi periculoasă. Ele promit ceea ce numai Dumnezeu poate oferi cu adevărat: pace, bucurie, sens. Omul uită că nu este autorul propriei sale fiinţe. În lipsa Iubirii care ordonează, vindecă şi dă sens, omul caută inevitabil substituenţi. Însă niciun substitut nu poate împlini inima omului, creată pentru adevăr, pentru relaţie şi pentru viaţă deplină. Singurul Care poate împlini inima omului este Cel Care a creat-o, iar relaţia prin excelenţă care oferă deplinătatea vieţii este Relaţia cu Dumnezeu. Pentru că ' Dumnezeu este iubire ' şi ' cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el '. Din experienţa noastră cotidiană în comunitatea orădeană, observăm că acest fenomen nu este doar o problemă de sănătate publică, ci una profund spirituală", a răspuns episcopul medic la întrebările privind motivaţia consumului de droguri în ziua de azi.
Potrivit acestuia, tentaţia drogurilor nu poate fi explicată suficient dacă se reduce la curiozitate, teribilism sau presiune socială. În adânc, acest fenomen trădează o realitate dureroasă: absenţa iubirii adevărate şi a sensului care descoperă relevanţa şi conferă consistenţă vieţii.
Omul, continuă episcopul, nu este făcut să trăiască fragmentar, din stimul în stimul, din plăcere în plăcere, ci să se împlinească într-o existenţă unitară, coerentă, în care inima, mintea şi voinţa se adună în jurul unui rost, pe care nu ţi-l dai, ci îl descoperi. Atunci când această unitate se pierde, apare o foame lăuntrică ce caută alinare pe căi greşite, rătăcitoare şi distrugătoare", spune arhiereul.
"Trăim într-o epocă a consumului, a divertismentului continuu şi a distragerii permanente, în care omul este adesea învăţat să funcţioneze pe "pilot automat", devenind rob al propriilor impulsuri şi al unei spirale a mecanismelor fiziologice care promit - iar apoi ajung să solicite nevrotic - satisfacţia imediată. Libertatea este adesea greşit înţeleasă ca lipsă a oricărei rânduieli sau frontieră, ca autonomie fără disciplină, fără ierarhie a valorilor şi fără capacitatea de a distinge ceea ce este esenţial de ceea ce este secundar sau accesoriu. În acest climat, drogurile apar ca o soluţie facilă, tot mai ieftină şi accesibilă, promiţând o stare de bine instantanee, fără efort şi fără asumare. Ele oferă însă doar o iluzie, o intensitate falsă care nu vindecă, ci adânceşte ruptura şi drama interioară", afirmă episcopul ortodox.
Când omul este convins că poate găsi "alternative" la Izvorul Binelui, ajunge să se răcească, să-şi scadă vibraţiile şi să se rătăcească, să-şi construiască singur reguli de funcţionare a vieţii. Fără repere spirituale şi fără cunoaştere, coordonat doar de liberul arbitru, devine fără ocrotire în faţa propriilor slăbiciuni.
Episcopul Sofronie spune că tinerii sunt, în mod special, vulnerabili la această înşelare, tocmai pentru că ei întruchipează cel mai limpede măreţia la care este chemat omul.
"Tinereţea este vârsta nemijlocitului dor de absolut, a aspiraţiilor înalte, a dorinţei de a cuceri piscuri. Dacă se poate, aici şi acum. Drogurile exploatează tocmai această sete de infinit, promiţând înălţimi rapide, dar oferind, în realitate, prăbuşiri lăuntrice, 'depresiuni' şi depresii. Ceea ce începe ca o evadare sfârşeşte adesea în anxietate, nelinişte profundă, tulburări emoţionale severe şi, din păcate, tot mai frecvent, în comportamente autodistructive sau chiar în pierderea dorinţei de a mai trăi", subliniază interlocutorul.
În acest orizont, lupta cu dependenţele nu este, în ultimă instanţă, doar o luptă împotriva unei substanţe sau a unui comportament, ci o luptă pentru recâştigarea capacităţii de a iubi şi de a fi iubit, de a înţelege că poţi fi iubit aşa cum eşti, chiar şi atunci când ţi se pare că "nu meriţi".
"Schimbarea întru Dumnezeu merită tot efortul! Omul se vindecă nu atunci când este constrâns, judecat sau etichetat, ci atunci când redescoperă că viaţa lui are valoare, sens şi rost. Iar acolo unde iubirea este prezentă - iubire responsabilă, adevărată, jertfelnică - dependenţa îşi pierde treptat puterea închipuită şi seducţia palidă, pentru că inima omului nu mai este nevoită să caute în întuneric ceea ce poate primi, în lumină, ca dar, ca graţie", a subliniat episcopul Sofronie.
În cele din urmă, conchide episcopul, omul nu se naşte desăvârşit, ci este asemenea unui bloc de piatră preţioasă, asupra căruia se lucrează în timp, daltă cu daltă, virtute cu virtute, până când surplusul este îndepărtat şi iese la lumină opera de artă.
"Aceasta este, în fond, şi cea mai bună versiune a omului: nu una construită arbitrar, ci una trăită în legătură vie cu Dumnezeu, cu Creatorul şi Părintele său, Singurul Care poate da sens deplin vieţii", este de părere arhiereul.
Episcopul ortodox Sofronie este medic, absolvent al Facultăţii de Medicină din Timişoara (1993), şi teolog, format la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad (1997). Hirotonit episcop în 1999, a slujit iniţial ca episcop al românilor ortodocşi din Ungaria, iar din 2007 este episcop al Oradiei. Din 2011 este Doctor în Teologie, titlu obţinut cu calificativul "Magna cum laude".
Comentează