Comisarul european pentru justiţie Vera Jourova a făcut, vineri, un apel la toată lumea implicată în procesul de selecţie a procurorului-şef european "să joace corect şi să nu încerce să discrediteze sau să submineze pe oricare dintre candidaţi". Ea a spus că s-a gândit la Kovesi când a făcut afirmațiile. Declaratiile au fost făcute într-o conferinţă de presă comună cu ministrul român al justiţiei, Tudorel Toader, de după Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), potrivit Agerpres.
Citește și REACȚIA lui Tudorel Toader după afirmațiile lui Jourova.
"Rolul Comisiei este de a se asigura că procesul de selecţie este corect şi ministrul (Tudorel Toader - n.r.) a spus cu claritate, procesul este acum în curs. De aceea aş vrea să fac apel la toată lumea să joace corect şi să nu încerce să discrediteze sau să submineze pe oricare dintre candidaţi", a subliniat comisarul european pentru justiţie.
"Un proces de selecţie care include o comisie independentă, parlamentul şi consiliul garantează o evaluare neutră a tuturor candidaţilor şi toată lumea trebuie să respecte acest lucru", a mai precizat Jourova.
Întrebată de jurnalişti dacă o punere sub acuzare a Laurei Codruţa Kovesi în România o mai face pe aceasta eligibilă pentru funcţia de procuror-şef european, Vera Jourova a refuzat să se pronunţe.
Mai târziu, când a fost întrebată în mod concret la care candidat se referă când vorbeşte despre încercări de discriminare şi discreditare, ea a spus că la "doamna Kovesi".
Apoi, întrebată din nou dacă a avut loc o campanie de discreditare în România împotriva Laurei Codruţa Kovesi, Vera Jourova a răspuns afirmativ.
"Comentariul a fost general, că nu aş vrea să văd discreditat niciunul dintre candidaţi, pentru că cred că ar trebui să le dăm dreptul la o competiţie corectă şi transparentă. Acum ştim trei nume concrete de persoane şi cred că este drept să spunem că nu merită un astfel de tratament", a afirmat ea la modul general.
"Dar, bineînţeles am văzut campania. Înţeleg puţin limba română, am fost la Bucureşti, am citit ziarele, am fost întrebată de multe ori de jurnaliştii români ce cred despre campania împotriva doamnei Kovesi, aşa că nu voi spune acum că nu ştiu despre ce vorbim", a mai afirmat Jourova.
Citește și: Detalii din dosarul Laurei Codruța Kovesi: Procurorul Mircea Negulescu, zis Portocală, a dat declarații ca MARTOR ACOPERIT .
Comentează