Premium
Când Zidul Berlinului a căzut, Vladimir Putin se afla în Germania de Est, lucrând pentru KGB. În memoriile lui publicate în 2000 Putin își amintește că a solicitat atunci unei unități a Armatei Roșii din apropiere să protejeze sediul KGB-ului din Dresda. Răspunsul pe care l-a primit l-a șocat: „Nu putem face nimic fără ordin de la Moscova. Iar Moscova a amuțit”. Putin avea să spună ulterior: „Am avut senzația că țara nu mai exista. Că dispăruse”.
Astfel de experiențe cutremurătoare au un rol formator. Învățătura pe care pare s-o fi tras Putin de pe urma anului 1989 e aceea că marile imperii se pot prăbuși din cauza dezordinii politice interne. După ce a văzut Moscova amuțind, Putin s-ar putea să spere că și Washingtonul va amuți și că „imperiul american” se va prăbuși la rândul lui.
Cum va pica ”imperiul SUA”?
Văzute de la Moscova, perspectivele trebuie să fie tentante. Alegerea lui Donald Trump pentru un al doilea mandat la președinția SUA ar plasa alianța occidentală sub o presiune fără precedent. Modificarea unor politici de către Trump - cum ar fi retragerea completă a sprijinului pentru Ucraina sau ieșirea Americii din NATO - reprezintă numai una dintre căile potențiale pentru îndeplinirea obiectivelor Rusiei.
O a doua rută, mai puțin discutată, nu depinde de o schimbare deliberată a politicii externe de către Casa Albă. În acest scenariu, în urma alegerii lui Trump, atât sistemul politic cât și societatea din SUA ar cădea într-o stare de debandadă. Preocupată de propriile ei conflicte interne, elita americană și-ar pierde deopotrivă capacitatea și voința de a-și proiecta puterea în lume.
Iar acea perioadă de debandadă s-ar putea să nu fie nevoie să dureze mult pentru a produce efecte de natură a zdruncina întreaga lume. Putin și-a mai amintit apoi: „Nu ne-am pierdut încrederea de sine decât pentru o clipă. Dar a fost suficient pentru a perturba balanța forțelor din lume”.
O perioadă a „pierderii încrederii de sine” provocată în SUA de convulsii post-electorale pare foarte plauzibilă. Dacă Trump va câștiga, el a afirmat limpede că va căuta să se răzbune pe adversarii lui politici. A încurajat afirmații despre judecarea pentru trădare și corupție a unor democrați de seamă, ba chiar și a unor membri ai primei sale administrații. Printre ținte se numără Joe Biden, Hillary Clinton și Mark Milley, cel mai înalt comandant militar care a servit sub Trump.
Grupurile de reflecție pro-Trump întocmesc deja planuri pentru epurarea elitei guvernării americane. La Pentagon există temerea că Trump îi consideră neloiali pe cei mai înalți comandanți militari, întrucât au refuzat să-i urmeze îndemnul de a detașa trupe pe străzile Americii. Ei se tem și că Trump va numi personaje autentic autoritare la conducerea serviciilor secrete și armatei - și ar putea încerca de asemenea să incite gradele inferioare din armată care-i sunt loiale împotriva gradelor superioare.
Haos politic în SUA
Și chiar dacă Trump ar pierde în fața lui Biden, în SUA tot sunt șanse mari de debandadă politică. Cine ar putea crede că Trump sau simpatizanții lui ar putea accepta înfrângerea? O repetare a insurecției din 6 ianuarie 2021 pare destul de probabilă - numai că de data aceasta și cu sprijinul unor politicieni și judecători de la nivel statal.
Toate acestea ar fi o rețetă pentru dezordine în SUA și pentru ceea ce Putin numea, în contextul sovietic, „paralizia puterii”. Cu Washingtonul paralizat s-ar ivi noi ocazii pentru Moscova și Beijing.
Ce forme ar putea lua aceste noi ocazii nu se poate anticipa. Destrămarea imperiului sovietic în 1989 a fost caracterizată în mare măsură de evenimente neprevăzute și improvizații. Însă din perspectiva lui Putin posibilitatea inversării umilinței din 1989 și restabilirii vreunui fel sau altuia de sferă de influență rusească în Europa trebuie să-i pară ademenitor de apropiată.
Totuși, viziunea lui Putin referitoare la evenimentele din 1989 - și în consecință și ambițiile lui pentru 2025 - suferă din cauza unui unghi mort semnificativ. Cauzele prăbușirii imperiului sovietic nu au fost atât de simple: confuzia și dispariția voinței la Moscova. Motivul mai profund era acela că în Europa de Est cârmuirea sovietică era detestată. URSS își trimisese tancurile în 1956 în Ungaria și în 1968 în Cehoslovacia pentru a suprima dizidența. Opțiunea lui Mihail Gorbaciov de a nu mai repeta și a treia oară scenariul, zdrobind aspirațiile est-europenilor, a fost o alegere morală - iar nu un moment de slăbiciune, cum îl consideră Putin.
Vechiul model brutal de dominație al URSS e cel pe care l-a recuperat Putin în 2022, când și-a pornit invazia deplină din Ucraina. Numai că între timp lumea s-a schimbat într-un mod pe care Putin nu l-a înțeles. Ucrainenii i s-au împotrivit, iar Vestul le-a trimis arme - nu ca în 1956 și 1968, când SUA și aliații lor au stat deoparte și nu s-au opus intervențiilor armate ale Moscovei.
Sistemul de alianță al Americii din Europa se bazează - spre deosebire de blocul sovietic în 1989 - pe consimțământ. Este un „imperiu prin invitație”, după cum s-a exprimat politologul Geir Lundestad. Dacă polonezii și cehii își doreau mult în 1989 ca trupele sovietice să dispară din țările lor, statele UE ar fi îngrozite dacă trupele americane s-ar retrage acum de pe teritoriile lor.
Din 1989 până acum multe s-au schimbat la Moscova, Washington, Berlin și Varșovia. Dar constanta care a persistat e hotărârea europenilor de a rezista dominației rusești. Țările UE sunt dureros de conștiente de câte de dependente au ajuns de puterea militară a SUA. Dar sunt și hotărâte să facă ceva în acest sens.
E posibil ca Washingtonul să amuțească în anul care urmează. Dar acest lucru nu înseamnă și că Moscova va fi capabilă să-i întoarcă Europei ceasul înapoi, până în 1988.
Sursa: Revista Presei Rador Radio România
