Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, reales pe 24 iunie, va depune luni jurământul, ce marchează intrarea într-un nou sistem constituţional, care îi conferă puteri larg sporite, relatează AFP, conform agerpres.
Erdogan a fost reales pe 24 iunie pentru un nou mandat de cinci ani, câştigând alegerile prezidenţiale din primul tur, cu 52,6 % din voturi, potrivit unor rezultate neoficiale.
Înaltul comitet electoral (YSK) va anunţa miercuri, la sfârşitul după-amiezii, rezultatele oficiale ale alegerilor prezidenţiale şi legislative din 24 iunie.
Recep Tayyip Erdogan va depune jurământul luni în parlament, a indicat miercuri o sursă prezidenţială, şi îşi va prezenta în context noul guvern.
Ceremonia va avea loc la ora locală 16:00 (13:00 GMT), a precizat agenţia de presă Anadolu. Peste 3.000 de invitaţi, inclusiv şefi de stat străini, vor fi prezenţi la eveniment, a indicat cotidianul Hurriyet, fără să le precizeze identitatea.
Depunerea jurământului va fi urmată de o ceremonie la palatul prezidenţial ce marchează oficial trecerea la noul sistem prezidenţial, în baza unei revizuiri constituţionale adoptate prin referendum în aprilie 2017.
În acest nou cadru, postul de premier este desfiinţat şi ansamblul puterilor executive îi revine preşedintelui. Erdogan va numi direct miniştrii guvernului său şi va desemna unul sau mai mulţi vicepreşedinţi.
Acest sistem a fost larg criticat de opoziţie, care denunţă deriva autoritară a şefului statului turc şi tentativa de slăbire a parlamentului, deoarece preşedintele va putea guverna prin decrete.
Deputaţii noii legislaturi vor depune jurământul sâmbătă.
După depunerea jurământului, Erdogan va merge marţi în Republica Turcă a Ciprului de Nord (RTCN), recunoscută doar de Ankara, şi în Azerbaidjan, apoi la Bruxelles miercuri şi joi, pentru summitul.
Erdogan depune jurământul luni
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

2.042
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
2.042

43
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
43

1.429
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
1.429

60
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
60

89
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
89

68
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
68

55
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
55

39
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
39

25
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
25

40
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
40

31
Rusia urmează să trimită un al doilea petrolier în Cuba
31

3.143
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
3.143

4.310
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
4.310
















Comentează