Misiunea de observatori în Turcia a Organizaţiei pentru Cooperare şi Securitate în Europa (OSCE) a afirmat luni că partidele de opoziţie nu au beneficiat de condiţii egale pentru campania electorală şi că preşedintele în exerciţiu şi partidul de guvernământ s-au bucurat de avantaje necuvenite, relatează agenţia Reuters, preluatî de agerpres.
''Restricţiile pe care noi le-am constatat privind libertăţile fundamentale au avut un impact asupra acestor alegeri. Sper că Turcia ridică aceste restricţii cât mai repede posibil'', a declarat Ignacio Sancez Amor, şeful misiunii pe termen scurt a OSCE în Turcia.
Observatorii OSCE au lăudat însă rata mare de participare la vot a cetăţenilor turci, spunând că ei şi-au demonstrat angajamentul în ce priveşte democraţia.
Participarea la alegerile prezidenţiale şi parlamentare care au avut loc duminică în Turcia a fost de circa 87 %.
Recep Tayyip Erdogan a câştigat un nou mandat de cinci ani din primul tur de scrutin, mandat în care prerogativele sale ca preşedinte vor fi considerabil întărite, după o reformă constituţională adoptată anul trecut.
Cu aproape toate voturile numărate, Erdogan a obţinut 53%, iar partidul său AKP - 42,5% şi formaţiunea aliată MHP (naţionalistă) - 11%, depăşind aşteptările.
Erdogan și AKP s-au bucurat de avantaje necuvenite la alegeri
Explorează subiectul
Articole Similare

65
Apar ipoteze șocante în cazul românului care a încercat să răpească o fetiță în Italia
65

177
Zelenski, anunț important: Kievul a încheiat noi acorduri de ajutor militar cu aliaţii săi din Europa
177

259
Iranienii au scandat duminică sloganuri împotriva autorităţilor de la ferestrele şi acoperişurile caselor lor
259

359
'V-a căzut o bancnontă pe jos': escrocii au găsit o tehnica de distragere care transformă orice retragere de numerar într-un jaf
359

13
Atacuri aeriene israeliene au făcut patru morţi în estul Libanului
13

288
Operațiune de forță: SUA capturează un alt petrolier sancționat ce venea din Venezuela
288

38
Poliţia din Ucraina infirmă informaţiile privind un presupus schimb de focuri într-un mall din Hmelniţki
38

407
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski a făcut bilanțul săptămânii: Rusia a folosit 1.300 de drone, peste 1.200 de bombe ghidate și 50 de rachete, majoritatea balistice
407

2.155
Plan controversat readus în joc de Moscova: Rusia vrea plasarea Ucrainei sub administraţie internaţională
2.155

1.219
Donald Trump alocă cinci miliarde de dolari pentru Gaza și cere demilitarizarea completă a Hamas!
1.219

5.698
Premierul Slovaciei izbucnește după discuțiile cu Marco Rubio: Kievul șantajează Ungaria cu livrările prin conducta Drujba
5.698

4.732
Mesajul guvernatorul Californiei stârnește reacții puternice: Trump a slăbit America și a unit Europa
4.732

5.831
Interceptări șocante: cum sunt împinși soldații ruși în asalturi fără scăpare
5.831

















Comentează