Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Erdogan îl îndeamnă pe Putin să nu invadeze Ucraina: Ucraina nu este o ţară obişnuită

Anadolu Agency
Erdogan

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan îndeamnă Rusia să nu invadeze Ucraina, potrivit agenţiei oficiale turce de presă Anadolu, relatează AFP, potrivit Agerpres.

”Rusia ar trebui să reexamneze situaţia mondială şi propria situaţe pentru a depăşi această etapă”, le-a declarat Erdogan unor jurnalişti la finalul unei vizite oficiale în Albania.

”Eu nu consider invazia Ucrainei de către Rusia o abordare realistă, pentru că Ucraina nu este o ţară obişnuită. Ucraina este o ţară puternică”, a declarat Recep Tayyip Erdogan.

Moscova, care a comasat zeci de mii de militari la frontiera ruso-ucraineană, alimentând temeri în Occident cu privire la o invazie, dezminte orice veleitate belicoasă şi de declară, din contră, ameninţată de o consolidare a NATO în regiune.

Rusia şi Belarusul şi-au justificat marţi exerciţii ”improvizate” de pregătire de luptă la frontierele Uniunii Europene (UE) şi Ucrainei, din cauza unor tensiuni cu Occidentul, în contextul în care eforturi diplomatice în vederea unei dezescaladări par să se împotmolească.

”Această regiune nu va accepta un nou război. N-ar fi drept”, consideră şeful statului turc.

”Nu poţi gestiona aceste lucruri urmând logica «voi invada această zonă, o voi acapara»”, a declarat el.

Rusia şi Statele Unite urmează să se pronunţe în zilele următoare cu privire la direcţia unor eforturi diplomatice pe care le depun, în urma unei serii de negocieri care au eşuat să dezamorseze riscul unui nou război în Ucraina.

În urma unei revoluţii prooccidentale în Ucraina, Rusia a anexat în 2014 Penisnula ucraneană Crimeea şi este acuzată de susţinerea militară a separatiştişlor proruşi din Donbas, în estul Ucrainei, teatrul unui război de aproape opt ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.